Luptătorii Clubului Sportiv Municipal, de la greco-romane şi libere, s-au impus, vineri 3 iulie, în întrecerile de la Slatina şi Odorheiu Secuiesc, contând pentru etapa a doua din actualul sezon competiţional. Sportivii antrenaţi de Robert Papp au învins echipa de greco-romane de la Timişoara cu 5-3 şi au încheiat neînvinşi confruntarea cu adversarii de la Slatina, învingând la toate cele opt categorii.
“A fost un concurs puternic în care au luptat sportivi foarte buni, componenţi ai lotului naţional. Dacă nu o să avem probleme de lot, cred că avem prima opţiune la câştigarea etapei care urmează şi a campionatului” a spus fostul campion european Robert Papp.
Cealaltă echipă de lupte, pregătită de antrenorul emerit Emil Vanea, a dominat competiţia din Transilvania, unde a învins reprezentanta de la Deva cu 7-1, pe cea de la Timişoara cu 5-3 şi cea a gadelor de la Oderheiul Secuiesc cu 7-1.
Prin aceste reuşite ambele echipe ale clubului lugojean au prima şansă să câştige titlurile naţionale puse în joc în acest an. Este pentru prima dată în istoria luptelor lugojene când municipiul de pe Timiş poate cuceri cu două echipe de lupte, la ambele stiluri, campionatul naţional.
“Ne-am propus în acest an să avem două titluri naţionale. Dacă vom reuşi acest lucru ar fi prima dublă obţinută de şcoala de lupte din oraşul nostru. Trebuie să fim atenţi cum ne construim echipele pentru etapa următoare şi dacă nu avem accidentări putem să devenim campioni la ambele stiluri” a precizat Gheorghe Bologa, preşedintele C.S.M Lugoj.
Următoarea etapă este programată pentru 31iulie – 2 august la Târgu – Mureş.
Leontin Târziu