După ani întregi în care nu a avut unde să stea şi a vânat o chirie mai mică, problema lui Mihai Stoichescu pare să se rezolve într-un final.
După ani întregi în care nu a avut unde să stea şi a vânat o chirie mai mică, problema lui Mihai Stoichescu pare să se rezolve într-un final.Obţinerea în acest an a unui nou titlu de campion naţional, al cincilea la număr în palmaresul sportivului, şi accidentarea gravă prin care a trecut, nu i-a lăsat indiferenţi pe reprezentanţii municipalităţii locale, care s-au angajat că de aceasta dată îi vor asigura campionului un loc unde să stea.
„Eu cred că în sfârşit se va rezolva problema cu locuinţa pe care Mihai o are de ani de zile. Acestă accidentare gravă pe care a avut-o îl pune în postura de a nu mai putea plăti chiria şi utilităţile unde stă. Am avut o discuţie cu domnul primar Francisc Boldea şi a promis că va încerca să rezolve situaţia lui Mihai”, a declarat Liviu Jigmond antrenorul lui Mihai Stoichescu.
Francisc Boldea, primarul Lugojului a confirmat spusele antrenorului şi a declarat că îi va oferi o locuinţă sportivului, urmând ca anul viitor să găsească o soluţie pentru a ajuta financiar şi clubul Moto Extrem Lugoj, din care Stoichescu face parte.
„L-am rugat pe Liviu Jigmond, antrenorul lui Mihai Stoichescu să întocmească o cerere de locuinţă pentru a o supune Consiliului Local pentru aprobare în şedinţa din 29 noiembrie. Vreau să găsesc o soluţie pentru a-l ajuta şi pentru a-i oferi o locuinţă.
Pentru susţinerea financiară a clubului din care face parte urmează să discutăm anul viitor să vedem dacă se poate face ceva, având în vedere că Moto Extrem Lugoj este un club privat. Dar prima dată vreau să-i ofer o locuinţă liberă pentru a avea unde să stea. Stoichescu este un om de valoare, însă a avut multe necazuri şi merită să stea într-un loc bun”, a conchis edilul şef.
În prezent Mihai lucuieşte într-o garsonieră unde plăteşte o chirie lunară de 100 de euro.