Deşi consilierii locali lugojeni au dat verde săptămâna trecută la demolarea ruinelor din baza Ştrand, iar banii pentru renovarea completă sunt prinşi în buget, începerea lucrărilor întârzie din cauza contestaţiilor făcute de o firmă concurentă la atribuirea lucrării. Deşi consilierii locali lugojeni au dat verde săptămâna trecută la demolarea ruinelor din baza Ştrand, iar banii pentru renovarea completă sunt prinşi în buget, începerea lucrărilor întârzie din cauza contestaţiilor făcute de o firmă concurentă la atribuirea lucrării.
„În urma organizarii de catre Primăria Municipiului Lugoj a procedurii achiziţie publică având ca obiect „Realizarea unei zone de agreement şi sport pe terenul fostului ştrand al oraşului – execuţie”, la sediul CNSC (n. red. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor) au fost formulate un număr de trei contestaţii împotriva rezultatului procedurii, de către SC Saman Constructions SRL”, ne-a declarat Ovidiu Zară, purtător de cuvânt al CNSC.
În toate cele trei cazuri, care au întins deja licitaţia pe luni de zile, firma Saman acuză Primăria Lugoj că a declarat câştigătoare societatea Matcon punctând-o decisiv pentru oferirea unei garanţii ireale, de 20 de ani la întreaga lucrare.
Chiar dacă fiecare contestaţie a fost judecată separat de consiliul de la Bucureşti şi în fiecare caz i s-a dat dreptate firmei Saman, la reluarea procedurii Primăria Lugoj a hotărât să dea lucrarea aceleiaşi firme.
Ultima contestaţie a fost depusă pe 27 iulie, iar în urma acesteia CNSC-ul a emis Decizia nr. 2755/16.08.2012 prin care a admis din nou contestaţia, a anulat rezultatul procedurii şi a dispus continuarea procedurii prin reevaluarea ofertei desemnate câştigătoare.
Dacă niciuna din părţi nu renunţă, vom putea aştepta luni, poate chiar ani de zile până când lucrarea va avea desemnat un câştigător. O posibilitate ar fi anularea licitaţiei şi renunţarea la punctarea garanţiei.