Primarul Francisc Boldea a anunţat zilele trecute că doreşte pe viitor instalarea unor semne de prezentare a municipiului Lugoj, la intrările în oraş.
Primarul Francisc Boldea a anunţat zilele trecute că doreşte pe viitor instalarea unor semne de prezentare a municipiului Lugoj, la intrările în oraş.
Împreună cu specialişti de la serviciul Urbanism, municipalitatea va iniţia un concurs de soluţii privind realizarea acestora.
„Intrările pe care le-am avut erau de pe timpul regimului comunist şi, dacă vă aduceţi aminte, cea de pe strada Timişoarei era formată din câteva ţevi sudate între ele. Cred că o placă de intrare în localitate ca la sat nu este de nivelul unui oraş ca Lugojul. Se va pune accent la realizarea proiectului pe evidenţierea valenţelor culturale ale municipiului”, a declarat primarul Francisc Boldea.
Iată cum arată intrările altor oraşe din întreaga lume: