Comandamentul de iarnă al municipiului Lugoj este în stare de alertă, de când în ţară au fost emise avertizări meteo de zăpadă şi ger.
Serviciile din subordinea primăriei şi a Consiliului Local au fost puse în gardă pentru a nu fi surprinse de ninsoarea care se anunţă pentru zilele următoare.
Intervenţiile în teren vor fi în sarcina societăţii de salubrizare Salprest, împreună cu Meridian 22 şi Serviciul de Sere şi Spaţii Verzi.
Sunt pregătite şase utilaje cu lame de îndepărtat zăpada, care vor împrăştia nisip amestecat cu sare şi clorură de magneziu. Salprest are în depozitul de la Hipodrom aproape 100 de tone de sare şi nisip. La aceste cantităţi se adaugă şi şase tone de clorură de magneziu.
Alarma şi ordinul de intrevenţie va fi dat de biroul de permanenţă din cadrul Primăriei Lugoj, care va alerta echipele de intervenţie şi utilajele pregătite să acţioneze, în orice moment.
Permanenţă vor face şi şoferii de pe maşinile de deszăpezit. Iarna trecută s-a intervenit în peste 100 de străzi din municipiu, plan fiind valabil şi în sezonul actual.