Autorizația de construcție pentru lucrările de asfaltare de pe Splaiul Morilor a expirat. Proiectul nu poate fi recepționat, din cauza unor deficiențe semnalate de locuitorii din zonă și a unor lucrări nefinalizate.
Deocamdată, primăria a răspuns prin blocarea plăților pentru lucrările care s-au executat.
“La proiectul de pe Splaiul Morilor au fost transmise constructorului neregulile semnalate și pe care trebuie să le remedieze. Este vorba despre mai multe zone unde apa nu se scurge la gurile de canal, în unele cazuri mai trebuie și construite. De asemenea, mai sunt de aplicat marcajele rutiere pe carosabil. Deocamdată este o problemă cu autorizația de construcție, care a expirat și în această situație este nevoie de alta și nu putem da un termen de rezolvare a problemelor și finalizarea integrală a proiectului conform caietului de sarcini. Noi am oprit plățile care ar fi trebuit să se facă și nici nu vom recepționa lucrarea până când constructorul se achită de sarcini. Sperăm ca în cursul acestui an situația să se rezolve”, a explicat Bogdan Blidariu, viceprimarul Lugojului.
Refacerea carosabilului pe Splaiul Morilor, între strada Siretului și Autogară au început la finele lui 2018 și chiar dacă asfaltarea a fost finalizată anul trecut, proiectul nu a fost dus în totalitate până la capăt.
Între timp s-au mai refăcut unele zone unde apa intra pe proprietățile oamenilor, dar au mai rămas alte sesizări nerezolvate.