Administraţia locală a scos la licitaţie prind procedura electronică cumpărarea setului de tobogane ce urmează să fie instalat la viitorul complex acvatic al Lugojului, ce va cuprinde şase bazine, pe locul fostului ştrand mare al municipiului.
Suma prevăzută este de 2,2 milioane de lei.
“Vor fi trei tobogane cu grad diferit de alunecare. Unul va fi pentru copii, unul obişnuit pentru tineri şi adulţi şi unul pentru cei care vor mai multă adrenalină”, a precizat Francisc Boldea, primarul Lugojului.
Până la sfârşitul lunii în curs a fost anunţată reluarea lucrărilor la ştrand.
Se are în vedere continuarea lucrărilor în special la partea tehnică, ce cuprinde staţia de pompare, staţia de tratare, apoi acoperirea cu un strat protector a bazinelor din cadrul complexului, realizarea terenurilor de tenis şi baschet prevăzute în proiect şi executarea modificărilor necesare finalizării obiectivului care a dat mari bătăi de cap administraţiei locale.
Construcţia noului centru acvativ al Lugojului a debutat în urmă cu aproape cinci ani, lucrările fiind oprite în 2015, fiind făcute mai multe anchete de către DNA.
Până la finalizarea lucrărilor mai e nevoie de 3,2 milioane de lei.