Duminică, 13 iulie, de la ora 18, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Lugoj, a avut loc prima ediție a „Cupei Olympia” la skandenberg şi a „Cupei Power Gym” la power lifting, care a reunit 30 de participanți din Galați, Bucureșți, Lipova, Arad, Timișoara, Drobeta Turnu Severin, Motru, Lugoj, dar și din Topolovăț și Herendești. Concurenții au oferit celor aproximativ 200 de spectatori un adevărat spectacol al mușchilor. Competiţia s-a desfăşurat la categoriile de greutate 75 de kilograme, 90 de kilograme şi +90 de kilograme, la probele de skandenberg (mâna dreaptă) şi power lifting (împins culcat orizontală).
“Am avut 30 de participanți la toate trei categoriile și în jur de 200 de spectatori. A ieșit destul de bine, premiile au fost considerabile, iar concurenții au fost mulțumiți. Sperăm ca anul viitor să organizăm o competiție cu mai mulți participanți și cu premii mult mai mari”, a declarat Mihai Nagy, organizator.
La proba de powerlifting (împins culcat orizontală, cele mai multe kilograme au fost ridicate de timișoreanul Silviu Popșa, care are cinci titluri de campion național. Sportivul a ridicat 180 de kilograme, mai apoi 200 kg, pentru ca în final să ridice 210 kilograme, clasându-se astfel pe primul loc.
„A fost o competiție destul de puternică, la skandenberg am avut adversari destul de puternici și am fost învins, dar la powerlifting nu am avut probleme și m-am impus. Sunt mulțumit de rezultatul obținut, ținând cont că din luna iunie nu m-am mai antrenat deloc”, a declarat Silviu Popșa, campion național la Powerlifting.
Pe primul loc la Open Powerlifting s-a clasat lugojeanul Bogdan Madina, fiind urmat de Lucian Onujec care s-a clasat pe locul II, iar locul III a fost ocupat de Cristian Nechita.
La skandenberg la categoria 75 de kilograme primul loc a fost ocupat de Paul Avram, pe locul II s-a clasat Ioan Iovănescu, iar locul trei a fost ocupat de lugojeanul Ionuț Eneșca. La categoria 90 de kilograme pe locul I s-a clasat Florian Lazăr, locul II a fost ocupat de Simion Roba, iar pe locul III s-a clasat Dan Andronache. Iar la ultima categorie +90 de kilograme, primul loc a fost ocupat de Mihai Brezoi, pe locul II s-a clasat Mihai Roba, iar locul III a fost ocupat de Silviu Popșa.
Câștigătorii locurilor I la Powerlifting au fost premiați cu diplome, medalii și cupe, dar şi cu câte 100 de euro, bani oferiți de Lucian Onujec, patronul sălii de culturism și fitness Power Gym Lugoj. Ceilalți participanți au primit pe lângă cupe, medalii și diplome, suplimente nutritive oferite de Olympia NutriFit Lugoj. Nici spectatorii nu au rămas ne răsplătiți. Aceștia au câștigat prin tragere la sorți abonamente la sala Power Gym din Lugoj, dar și suplimente nutritive.
Evenimentul a fost organizat de Olympia NutriFit Lugoj şi Power Gym cu sprijinul GO Media. Parteneri media ai acestei competiții au fost Ziarul Redeşteptarea, NovaFM şi TEN TV.