Ocolul Silvic Ana Lugojana va găzdui sâmbătă, 11 mai, de la orele 10 prima ediţie a Cupei „Besta” la Tir cu Arcul. Concursul se va desfăşura în două manşe, la arc tradiţional şi pe arc compound, cel cunoscut drept arcul american.

„Competiţia se va desfăşura pe durata unei singure zile. Îl vom organiza noi cei din Lugoj, mână de la mână, fără prea multe spnsorizări. Avem deja confirmată prezenţa a cincisperezece arcaşi din Timişoara, zece din Arad şi alţi zece din Lugoj, minim 25 de persoane.
E prima ediţie, pe care o facem ca răspuns la cea organizată de colegii din Timişoară. Ne-am propus să transformăm acest concurs în unul tradiţional la nivel local. Anul viitor dacă ne iese organizarea, aşteptăm o etapă de campionat naţional la Lugoj”, a declarat Cosmin Gruescu, unul dintre organizatori.
Cosmin Gruescu estre lugojeanul cu cele mai multe participări la etapele Campionatului Naţional de Tir, ajungând chiar în sferturile de finală ale competiţiei.