În perioada următoare, şcolile din judeţul Timiş vor trece printr-un amplu proces de verificare. Comisii de specialitate vor monitoriza atent situaţia privind modul de funcţionare a centralelor termice alimentate cu gaz, pentru evitarea apariţiei unor evenimente neplăcute. Activitatea este coordonată de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi se derulează împreună cu distribuitorii de gaze.
Verificările vin în urma gravului incident petrecut la şcoala din Tâncăbeşti, Ilfov, când 21 de copii s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la centrala termică a instituţiei de învăţământ. Prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu, a trimis echipe de control în toate şcolile din judeţ care folosesc centrale pe gaz pentru încălzirea sălilor de curs.
„În acest sens, comisia desfăşoară activităţi pentru inventarierea tuturor instituţiilor de învăţământ care utilizează astfel de instalaţii, urmând să verifice dacă acestea respectă obligaţia de verificare şi întreţinere a sistemelor. După finalizarea acestor activităţi, pe lângă măsurile prezentate anterior, se vor efectua şi verificări în teren”, a declarat sublocotenent Bogdan Mutu, purtător de cuvânt ISU Banat.
În cazul constatării unor deficienţe, membrii comisiei vor propune măsuri şi termene de remediere concrete ce vor fi aduse la cunoştinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş. Raportul final al controalelor va fi aprobat în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş şi va fi înaintat Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.