Micuţii de la Grădiniţa cu Program Normal Nr. 11, de pe strada Libertăţii din Lugoj, au sărbătorit Ziua Mamei în avans prin confecţionarea unor felicitări, coliere şi brăţări, special pentru mămicile lor.
„Odată cu venirea primăverii, un moment deosebit în viaţa noastră, a tuturor, este Ziua de 8 Martie. De 8 Martie o sărbătorim pe cea care ne-a dat viaţă, cea care ne iubeşte, ne ocroteşte necondiţionat şi ne călăuzeşte paşii în viaţă, mult iubita mamă. De la acest sens, copiii Grădiniţei cu Program Normal Nr. 11, în parteneriat cu elevii claselor a IV-a de la Şcoala Gimnazială Nr. 4, au pregătit o activitate practică „Dar pentru mama”, în care au realizat felicitări, coliere, brăţări pentru Ziua Mamei. Considerăm că acţiunea a fost o reuşită, iar pe viitor promitem că vom desfăşura şi alte acţiuni care vor marca şi alte evenimente importante din grădiniţă, în parteneriat cu alte şcoli din oraş”, a declarat Crina Petrovici, educatoare în cadrul grădiniţei.
La această acţiune au fost invitate mai multe femei din cadrul Clubului Lions „Ana Lugojana”, care le-au dăruit micuţilor şi elevilor pachete cu dulciuri.
„Doamnele de la Clubul Lions au fost foarte amabile cu copiii, ca de fiecare dată, oferindu-le pachete cu dulciuri. Ne bucurăm foarte mult că ne-au fost alături şi le mulţumim pentru gestul lor”, a mai adăugat Crina Petrovici.