Poveşti, oameni şi locuri de altă dată! Istoria ”palatelor de închiriat” ale Lugojului

Istoricul și muzeograful Oliviu Gaidoș de la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă a municipiului, a abordat recent un subiect inedit din istoria devenirii urbane a Lugojului, și anume clădirile de închiriat, care au început să fie construite încă din perioada antebelică. Aflăm astfel că o parte din cunoscutele edificii reprezentative ale urbei au avut la etaj(e) astfel de camere sau apartamente de închiriat.

Locuințele de închiriat pot părea astăzi o prezență banală în viața orașului, dar la vremea respectivă ele s-au înmulțit odată cu dezvoltarea în ritm accelerat a Lugojului. Orașul și-a dublat populația, trecând de la 10.293 de locuitori (la recensământul din 3 decembrie 1849), la 19.818 locuitori în 1910. În 1934, cifra oficială se apropia de 25.000 (24.913 locuitori). A fost cel mai mare boom demografic al orașului care, la 1 ianuarie 1990, ajungea la 54.840 de locuitori. De atunci, orașul înregistrează un declin demografic, inaugurat, imediat după 1990, de plecarea masivă a etnicilor germani spre țara de origine a strămoșilor lor.

O soluție locativă pentru clasa de mijloc a vremii

”Clădirile de închiriat s-au înmulțit odată cu creșterea demografică a Lugojului. Palatele de închiriat sau casele de raport, cum mai erau numite, au fost unica soluție ca proprietarii să își scoată investiția pe o perioadă de 30 de ani. Ele îmbinau funcția comercială, prin spațiile comerciale de la parter, cu cea locativă pentru clasa de mijloc a vremii, reprezentată de medici, dascăli, artiști, funcționari din administrație și bănci, veniți din alte părți, și de o parte a populației angrenate în comerț. După apariția clădirilor înalte cu schelet de fier beton, soluția a devenit foarte răspândită pentru că, pe verticală, spațiul unei case obișnuite se dubla sau tripla, la fel și profitul obținut din închiriere”, precizează Gaidoș.

Edificii și proprietari

Printre palatele de închiriat ale Lugojului se numărau Palatul Neisser (cu două laturi, una spre Parcul Enescu și alta spre strada Bucegi); Palatul Horger (clădirea cu turnuleț pe colț, de lângă teatru, la intersecția străzilor Eminescu și Magnoliei); Palatul Reformat (clădire reprezentativă, frumos restaurată, unde și azi sunt spații de închiriat care măresc veniturile comunității reformate din Lugoj); Palatul Gaspari (fosta Policlinică de pe Oltului, unde, pe vremuri, la parter funcționa cafeneaua de lux Bristol); Palatul Milcovici (situat lîngă Școala generală nr. 4, unde la un moment dat a locuit scriitoarea Anișoara Odeanu) și chiar Palatul Bejan. Nu toate clădirile de închiriat erau la fel de spectaculoase. Bătrânii orașului spun că clădirile lungi cu curte interioară ale actualei Kindergarten (Grădinița Germană de vizavi de Parcul Enescu) aparțineau familiei de proprietari Wilmos și Etelka Huszar, cunoscută în oraș și prin actele de caritate făcute în favoarea nevoiașilor, ceea ce nu era prea frecvent în acele timpuri.

Primul palat de închiriat: ”Casa Peța”, actuala clădire ProArte

Foarte bine documentat, Oliviu Gaidoș vorbește cu pasiune despre prima clădire de acest gen a orașului: Casa Peța – primul ”palat de închiriat” din Lugoj, edificat la anul 1871.

Construcția, de mari dimensiuni, se află la intersecția arterei pietonale ”Corso” cu strada Bălcescu. Este cunoscută prin vecinătatea cu Ceasul Electric, simbol al centrului civic și a adăpostit, din anul 1979, Galeria Pro Arte. La ora actuală, edificiul este în plin proces de renovare.

”Monument de referință în arhitectura Lugojului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, casa Peța-Pușcariu inaugurează tipologia palatului de inchiriat (imobil de raport). Preluat din mediul vienez, Zinspalast/Mietpalast-ul este un imobil cu unul sau mai multe caturi compartimentate (locuințe), care la parter adăpostește prăvălii. În Lugoj acest tip de edificiu se va încetățeni abia la începutul secolului XX, când asistăm la construcția palatelor Bejan, Poporul, Reformat, Horger, Milcovici, Wirt etc”, spune Oliviu Gaidoș.

Neguțătorul Ioan Peța, un dezvoltator vizionar

 ”În 1871, când neguțătorul Ioan Peța a ridicat acest imobil impunător, previziunile pentru dezvoltarea târgului Lugoj erau încă neclare. Majoritatea caselor din localitate, cu excepția celor administrative și a bisericilor, erau modeste, fără etaj. Despre renumita familie Peța, Ioan și Elisabeta, originară din Caransebeș, știm că se ocupa cu comerțul de mirodenii și coloniale. Implicarea lor în viața bisericească a românilor bănățeni este atestată de cele două fundații ortodoxe pe care le-au lăsat în Caransebeș. Familia Peța deținea în 1867 una din casele vechi situate aproximativ pe locul unde ulterior a funcționat Galeria Pro Arte, din 10 martie 1979. După ce a cumpărat casele învecinate, comerciantul Ioan Peța a construit actualul imobil cu etaj, a cărui fațadă principală este desfășurată pe Str. N. Bălcescu, iar cea secundară, mai scurtă,  prevăzută cu intrare carosabilă, pe Str. A. Mocioni. Palatul Peța, inaugurat în 1871, a întregit aspectul Străzii Regale (Str. A. Mocioni) atât prin regimul de înăltime, cât si prin frontul continuu realizat cu Hanul Împărătesc, actualul Hotel Dacia, refăcut în forma pe care o cunoaștem astăzi în 1869 (ulterior au dispărut statuile). Arhitectura simplă a fațadelor, de factură neoclasicistă, sugerează echilibrul prin ancadramentele de la etaj care sunt surmontate de frontoane întrerupte ale căror cornișe oblice se termină în volute. Colțul teșit al clădirii este prevăzut cu un balcon pe console masive, iar extremitățile sunt marcate (etaj) prin ancadramente încoronate cu frontoane semicirculare. Deasupra ușii balconului se afla inițial o acvilă cu aripile deschise – simbolul comerțului, care în 1906 a fost înlocuită cu un cartuș cu inițialele K.T. Aceste litere provin de la numele Băncii Cărășana – Krassói Takarékpénztár Részvénytársaság, cea care achiziționase imobilul. Trebuie să menționăm  înrudirea familiei Peța cu cea a istoricului Ioan cavaler de Pușcariu, realizată prin căsătoria fiicei acestora, Ecaterina, cu judecătorul Iuliu Pușcariu”, precizează muzeograful Oliviu Gaidoș.

Cafenele, biliard, reprezentanțe auto

De-a lungul timpului, adaugă Gaidoș, la parterul clădirii au funcționat cafeneaua ”Amigo”, inaugurată în octombrie 1871 (prevăzută cu mese de biliard franțuzesc, nelipsite fiind ziarele și cărțile puse la dispoziția clienților), diverse dughene, Cafeneaua Strasser, respectiv “Hungaria Kaveház”, magazinul distribuitorului de autoturisme Oscar Bossert, “Marele Magazin de sticlărie si porțelanuri” al lui Robert Szameth, aflat pe colț (cca. 1917- 1945), și  Librăria Ludovic Sziklay (1907), de lângă Hotel Dacia (în comunism Agenția CFR).

Gaidoș mai oferă o informație importantă: celebrul ”Ceas electric” din fața clădirii a fost ridicat în 1924, alături de fratele său geamăn de pe Str. Făgetului, pe cheltuiala ceasornicarului Geza Herzl. Conform muzeografului lugojean, acesta din urmă a fost desființat la finele anilor ‘40.