Un bărbat de 35 de ani, din cartierul Mondial Bocşei, din Lugoj, a fost găsit joi, 17 noiembrie, spânzurat în faţa locuinţei sale, la exact şapte ani după ce tatăl său s-a sinucis în acelaşi mod. Atât vecinii, cât şi rudele acestuia
Un bărbat de 35 de ani, din cartierul Mondial Bocşei, din Lugoj, a fost găsit joi, 17 noiembrie, spânzurat în faţa locuinţei sale, la exact şapte ani după ce tatăl său s-a sinucis în acelaşi mod. Atât vecinii, cât şi rudele acestuia, nu au găsit nicio explicţie pentru gestul său, la fel cum nu au aflat niciodată cauza sinuciderii tatălui. Bărbatul a mai încercat să se sinucidă acum trei ani, însă de data aceasta a reuşit cu ajutorul unuei camere de bicicletă.
„El a mai încercat să se sinucidă şi acum fiind puţin sub influenţa alcoolului, a reuşit. Şi tatăl lui tot aşa a făcut, s-a spânzurat în partea cealaltă a curţii. L-a găsit o vecină de aici din curte azi-dimineaţă, când mergea să dea la animale”, a declarat Vieru Constantin, vecin.
„Avea probleme cu alcoolul şi atunci când era beat, nu prea puteai să te înţelegi cu el. A mai încercat să se omoare, acum vreo trei ani când s-a pus pe linia ferată şi a trecut săgeata albastră peste el, dar nu l-a omorât. Când era beat, tot asta spunea, că se spânzură. Avea probleme cu banii, nu avea servici, nu-şi găsea de lucru, toate astea l-au dus la această faptă”, ne-a spus Veronica Careta, cumnata.
„Nu-mi dau seama de ce a făcut asta, chiar nu pot să-mi dau seama. Era un băiat vioi, vorbea, glumea cu toată lumea, era săritor, ajuta pe toată lumea, iubea copiii, e păcat de el”, explică Clara Sailer, rudă.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili exact împrejurările în care a avut loc fapta.
”Se întocmeşte un dosar de cercetare pentru moarte violentă, poliţiştii trebuie să se lămurească dacă gestul a fost unul propriu sau a fost comis de altcineva. În primă fază nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului”, ne-a declarat Andreea Cinteză, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.
{jathumbnail off images=”images/Stiri/sitenou/spanzurat1.jpg”}