
Dintr-o analiză publicată de Econtex reiese că salariile deputaţilor au crescut în ianuarie 2013, cu 700 de lei faţă de ianuarie 2012.
Majorările vin în contextul în care Victor Ponta a declarat la începutul acestui mandat că din cauza numărului crescut de parlamentari, veniturile acestora vor scădea pentru a nu majora bugetul alocat pentru salarii.
Situaţia prezentată de econtext.ro arată că lucrurile nu stau chiar aşa.
Cel mai mare salariu îl are în acest moment Valeriu Zgonea (PSD), preşedintele Camerei Deputaţilor. El a primit în luna ianuarie 2013 o indemnizaţie netă de 6.188 de lei, cu 426 lei mai mult decât în octombrie 2012, când era tot preşedintele Camerei!
Zgonea a primit o indemnizaţie de 5.762 lei la finele anului trecut, cât a fost şeful deputaţilor.
Pe locurile următoare la salarii se plasează Eduard Hellvig (PNL), Viorel Hrebenciuc (PSD), Miron Mitrea (PSD) şi Ioan Oltean (PDL), vicepreşedinţii Camerei, toţi cu câte 5.700 de lei.
Deputatul lugojean Sorin Stragea a primit în luna ianuarie 4.909 de lei, aceeaşi sumă încasând-o şi făgeţeanul Dorel Covaci, arată econtext.ro.