Pompierii şi poliţiştii au început de dimineaţă să-l caute pe tânărul din Begheiu Mic, dispărut luni, 11 iunie, cel mai probabil în apele râului Bega. Aceştia au găsit până în prezent în apă, la circa 800 de metri în aval de locul unde omul a intrat pentru a traversa râul
Pompierii şi poliţiştii au început de dimineaţă să-l caute pe tânărul din Begheiu Mic, dispărut luni, 11 iunie, cel mai probabil în apele râului Bega. Aceştia au găsit până în prezent în apă, la circa 800 de metri în aval de locul unde omul a intrat pentru a traversa râul, doar bicicleta de ghidonul căreia erau legaţi o pereche de pantofi sport.
”După ce am găsit bicicleta, suntem convinşi că tânărul a încercat să treacă Bega şi aproape sigur s-a înecat. Vom continua să-l căutăm până ce vom da de trupul său. Avem speranţa că-l vom găsi mai repede, pentru că apa râului a scăzut destul de mult”, declara ag. şef Tiberiu Capotescu de la Postul de Poliţie Dumbrava.
Reamintim că în dimineaţa zilei de 11 iunie, în jurul orelor 7,30, Florin Matei, un tânăr din Begheiu Mic, a plecat la rude în Bichigi traversând cu bicileta terenurile agricole.
Pentru a ajunge la destinaţie era nevoit să treacă râul, însă gestul se pare i-a fost fatal, deoarece apa era foarte mare şi l-a luat cu tot cu bicicletă. Tânărul avea probleme cu vederea, fapt care explică de ce nu şi-a dat seama că volumul apei în Bega este mult crescut.