Politica românească, înainte și după Deveselu

Proiectul finalizat, inau­gu­rat și devenit operațional de la Deveselu este poate cea mai importantă mișcare fă­cu­tă pe teritoriul românesc după borna anului 1990. Este singura realitate care contează în cancelariile de la Est și Vest, unde este cu­noscută și evaluată la a­de­vă­rata ei greutate.

Este un e­lement principal de ra­por­tare, de care nici un mare actor internațional nu mai poate face abstracție în lua­rea deciziilor.

Deși am putea spune, în to­nul unui editorial mai vechi, că și aici hotărârea pri­vind amplasarea ele­men­te­lor scutului antirachetă în România s-a făcut cam la ”spartul târgului”, în urma retragerii Cehiei în 2011, im­pactul asupra po­zi­țio­nă­rii României a fost unul e­norm.

Ca un fel de ieșire de­fi­nitivă din ”zona gri” a unei Europe amenințată atât de riscuri de securitate fără precedent: criza economică, cea a valului de refugiați ve­niți din Sud, dar și miș­că­rile Rusiei în Crimeea (a se citi la Marea Neagră) și răz­boiul, parțial înghețat, din Ucraina.

Scutul de la Deveselu sem­nifică, pentru România, nu numai cel mai important proiect strategic româno-a­me­rican, ci și afirmarea ex­pli­cită a desprinderii de ve­chile sfere de influență. Alt­fel spus, politicos, di­plo­ma­tic și fără ostilitate, dar tran­șant – o alegere a tabe­re­lor. Dacă până acum, îm­părțeam istoria recentă a țării în ”înainte și după Re­vo­luție”, acum o putem îm­părți, fără a exagera, în ”îna­­inte și după Deveselu”. Este o simplă constatare de bun simț. Din păcate, mulți ac­tori sau mai bine zis ca­bo­tini politici din România, deși au acces – slavă Dom­nu­lui, la destule surse de in­formare, nu s-au prins că e­xis­tă această graniță: ”îna­in­te și după Deveselu”.

Că ve­chile năravuri, jocuri, șme­nuri, vechile filiere ale com­plicității și corupției, nu mai sunt îngăduite într-o țară care găzduiește o ase­me­nea instalație.

Dacă privim mai atent în jur, toate evoluțiile in­ter­ne încep să se alinieze în sia­jul acestui eveniment. Mă­rirea și decăderea unor par­tide, a unor politicieni, po­ziționările unor lideri de opinie, inclusiv din zona ONG-urilor, fărâmițarea e­și­chierului politic românesc în așa fel încât nici un par­tid să nu mai poată manevra în voie, solitar, la frâiele pu­te­rii – toate sunt cercuri con­centrice cu același ele­ment declanșator.

Supra­pu­neți această grilă peste hao­sul politic românesc și pei­sa­jul se va simplifica sim­ți­tor!

Pentru că Deveselu în­seamnă nu numai un radar puternic, interceptori de rachete şi echipament de comunicaţii, ci mai ales o declarație politică. Externă, desigur, dar la care trebuie să se alinieze și cea internă. Toate mesajele venite pe această temă din zona euro-atlantică au fost, invariabil, legate de conduita poli­ti­cie­ni­lor noștri, care par că nu-și dau seama de semni­fi­c­ația acestui termen, pentru că Deveselu se ”traduce” și printr-o prezență militară americană permanentă în Ro­mânia, 12 luni pe an.

Politica, administrația, func­ționarea instanțelor, ges­tionarea banului public și a fondurilor europene, la nivel central sau local, toate trebuie gândite în termeni de ”înainte și după De­ve­se­lu”. Schimbarea men­ta­li­tă­ți­lor, despre care vorbim de un sfert de veac, a devenit, odată cu Deveselu, nu doar o miză pur românească, ci și una de siguranță na­țio­n­a­lă, cu miză regională și con­ti­nentală.