Tot mai desele acte de vandalism, dar și apariția gropilor de gunoi clandestine obligă administrația lugojeană să ia măsuri
Dimineața zilei de sâmbătă, în prima zi de februarie a acestui an, Parcul George Enescu i-a întâmpinat pe cei care aveau trecere pe acolo cu priveliștea jalnică a vandalizării mobilierului urban.
Coșurile de gunoi cu care zona s-a dotat relativ recent, foarte grele și stabile, au fost răsturnate în preajma turnului de la intrarea în parc.
Nu numai că au fost scoase din amplasament, ceea ce necesita un efort considerabil, ci au fost aruncate pe alei și pe spațiile verzi. Coșurile care erau pe trotuar au avut capacele scoase sau distruse.
Nu este pentru prima dată când Parcul Georghe Enescu oferă astfel de surprize neplăcute. Seara târziu, locurile de joacă și mai ales balansoarele sunt ”agresate” de tineri care au mult peste vârsta celor mici, cărora le sunt destinate aceste jocuri, în condițiile în care și așa orașul oferă prea puțin părinților cu copii mici.
La fel de deranjante sunt și repetatele distrugeri ale stațiilor de autobuz, care se petrec la adăpostul întunericului. Întrebat despre aceste situații, primarul municipiului, Călin Dobra, ne-a declarat că primele măsuri vor fi legate de amplsarea de noi camere video în aceste zone, plus o prezență sporită a Poliției Locale.
”Împreună cu echipa mea, am decis să extindem sistemul de supraveghere video din municipiu. După aprobarea bugetului, vom monta mai multe camere în zonele unde este nevoie – în parcuri, pe străzi, în cartiere și în locurile afectate de depozitarea ilegală a deșeurilor. Până atunci, folosim resursele disponibile pentru a repara și înlocui camerele deja instalate. În prezent, avem 110 camere și lucrăm constant pentru ca ele să rămână eficiente. Facem pași siguri spre un oraș mai bine protejat”, a declarat edilul șef.
El spune că a dispus o implicare mai mare a poliției locale, care să aibă o prezență vizibilă și mai frecventă în zona acestor parcuri, foișoare, locuri de joacă, pentru a preîntâmpina distrugerile repetate.
Problema este că, din 60 de polițiști locali aflați în subordinea Primăriei, 35 sunt paznici la școli și diverse instituții. Lugojul are nevoie de mai mulți polițiști locali cu atribuții pe străzi.