Primarul Lugojului, Francisc Boldea, a anunţat în conferinţa de presă de astăzi că administraţia locală va achiziţiona patru scutere pentru Poliţia Locală.
Primarul Lugojului, Francisc Boldea, a anunţat în conferinţa de presă de astăzi că administraţia locală va achiziţiona patru scutere pentru Poliţia Locală.
„Imediat ce se votează bugetul vom începe achiziţia pentru patru scutere de care să se folosească agenţii Poliţiei Locale. Acestea vor fi dotate cu toată aparatura necesară”, a declarat Boldea.
Scuterele vor purta inscripţiile instituţiei şi vor fi dotate cu megafon pentru adresarea către public, lumini albastre de avertizare, girofar în partea din spate.
Conform şefului Poliţiei Locale Lugoj, Florin Dumitru, preţul de achiziţie nu se cunoaşte deocamdată.
Agenţii din Timişoara se bucură de aceste mijloace din anul 2005. „Noi le folosim mai ales în parcuri şi zonele centrale, dar şi la acţiuniule comune şi la anumite sesizări prin cartiere în funcţie şi de maşini. În perioada de iarnă sunt parcate în garaj”, ne-a declarat Dana Seracin, purtătoril de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara.
Primăria Lugoj a cumpărat Poliţiei Locale şi trei autoturisme Dacia Logan în luna martie a anului trecut.
![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-360x180.jpg)

![[FOTO] Ample lucrări de modernizare! Cum va arăta noua stație CFR Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/08/lucrari-cfr-1-360x180.jpeg)

![[FOTO] Dincolo de datorie! Militarii din Lugoj continuă tradiția faptelor bune](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/donare-de-sange-militari-lugoj-5-360x180.jpg)










![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-350x250.jpg)






![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)


![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-120x86.jpg)

![[FOTO] Ample lucrări de modernizare! Cum va arăta noua stație CFR Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/08/lucrari-cfr-1-120x86.jpeg)
