În mod paradoxal, prima măsură luată de noul şef al Poliţiei Locale Lugoj după instalarea sa în funcţie a fost să se descotorosească de vechea … „emblemă” a instituţiei.
În mod paradoxal, prima măsură luată de noul şef al Poliţiei Locale Lugoj după instalarea sa în funcţie a fost să se descotorosească de vechea … „emblemă” a instituţiei, şi anume clasicul automobil Dacia 1300 inscripţionat cu „Poliţia Locală”, vechi de douăzeci de ani.
Florin Dumitru a mărturisit în emisiunea „Alo, Ten TV” de joi, 5 ianuarie, că punctul nr. 1 pe agenda sa a fost înlăturarea maşinii vechi parcate în faţa fostului sediu al Băncii Agricole.
„Ca să fiu cât se poate de sincer, prima măsură pe care am luat-o a fost ridicarea vechii maşini care a aparţinut Poliţiei Comunitare şi a cărei imagine sunt convins că o are toate lumea în minte. Mi s-a părut abominabil să ţin acea maşină pe domeniul public, noi, Poliţia Locală, ca serviciu al Primăriei, sancţionând aceste fapte. Aşadar, am ridicat acea maşină chiar a doua zi după ce am fost numit în funcţie şi am dus-o într-un garaj, unde să îşi trăiască bătrâneţele”, a precizat Dumitru.
În aşteptarea celor trei Dacii Logan promise din toamna anului trecut, poliţiştii locali au rămas fără niciun autoturism pentru patrulare şi intervenţie.