Podul de Beton, istoria fascinantă a ”celuilalt” pod al Lugojului

În serialul nostru, dedicat oamenilor și locurilor din istoria Lugojului, am avut mai rar ocazia să punem în valoare ”celălalt” pod al Lugojului.

Cu o notorietate umbrită de Podul de Fier, simbol reprezentativ al urbei, Podul de Beton (foto – colecția ing. Anton Tomin) are o istorie fascinantă, care a început în perioada nefericitei domnii a lui Carol al II-lea, rege al unei Românii (încă) Mari la acea vreme.

Construcția Podului de Beton a durat aproape cinci ani, între 1935 și 1939.

A fost începută pe vremea primarului liberal Bireescu, alintat de lugojeni cu numele de ”Șandorică” și s-a încheiat pe vremea primarului țărănist Ionel Dobrin, descendent al lui George Dobrin, primul prefect român al județului Severin cu capitala la Lugoj, după Marea Unire.

Deși a stat doar un an în fruntea urbei (1938-1939), într-o perioadă nefastă din viața țării, cunoscută în istorie ca Dictatura Regală, țărănistul Ionel Dobrin a fost cel care a inaugurat Podul de Beton, numit de contemporani ”podul lui Ionel”, după cum ne declara, cu ani în urmă, Maia Dobrin, descendentă a familiei. Fotografii din timpul construcției podului s-au aflat în arhiva personală a regretatului Anton Tomin, fost arhitect șef al Lugojului.

Primarul care a inaugurat podul, întemnițat de comuniști

Născut la Lugoj, Ionel Dobrin a fost o adevărată personalitate a orașului. A făcut Facultatea de Drept la Cluj, a continuat studiile de Drept doi ani la Viena și a obținut doctoratul la Paris, la Ecole des Hautes Etudes Economiques – Şcoala de Înalte Studii Economice, de la Sorbona.

”A făcut parte din Consiliul de Administraţie al Băncii Cărăşana, al Societăţii Cărăşana Forestieră, al societăţilor Moara şi Ţesătoria şi Industria Textilă, aflate în consorţiu, a fost şi membru al comitetului parohial la Biserica cu Două Turnuri. În 1933, anul în care m-am născut eu, era deja deputat”, ne spunea Maia Dobrin, despre tatăl său.

Din păcate, ca și în cazul lui Bireescu, istoria avea să fie nedreaptă și cu primarul care a inuaugurat Podul de Beton. Primul a fost ucis, iar celălalt închis și marginalizat, în anii terorii staliniste.

Însă, istoria Podului de Beton interbelic este doar o… jumătate de istorie. În perioada comunistă, la mijlocul anilor ‘80, s-a pus problema lărgirii importantei artere rutiere care traversa, peste pod, Lugojul. În consecință, podul a fost lărgit, prin adăugarea, practic, a unui pod mai nou cu aproape 50 de ani.

Două poduri ”lipite” și care nu se simt bine împreună

Din păcate, cele două poduri, construite cu tehnici diferite și unite în unul singur, nu s-au ”înțeles” prea bine împreună. Sunt, practic, două construcţii diferite, care, spun specialiştii, diferă ca tehnologie şi mod de realizare. Vechiul pod a fost lărgit, după un proiect executat de institutul de proiectare IPROTIM din Timişoara.

”Vechiul Pod de Beton avea doar şase metri de carosabil, iar trotuarele aveau fiecare câte 1,5 metri lăţime. Atunci când s-a construit cartierul Cotu Mic, pe timpul primarului Leucuţa, autorităţile vremii au decis că este imperios necesară lărgirea spaţiului de circulaţie. Aşa că podul a fost dublat, rezultând o lăţime de 14 m şi trotuare de câte 2 m fiecare Practic, în anii ‘80 a fost construit un pod nou, care a fost ulterior unit cu cel vechi. În timp ce primul pod era construit din beton monolit cu grindă Gerber (n.r. – o grindă pe cei doi piloni cu console), cel adăugat ulterior avea grindă simplu rezemată, realizată din prefabricate, elemente precomprimate. În timp ce la primul pod pilele stau pe nişte chesoane de beton, la cel de-al doilea stau pe nişte piloţi foraţi. Vechea structură era stabilizată, în timp ce noua structură abia începea să se cufunde”, ne explica, cu ani în urmă, inginerul constructor Ioan Berariu.

Deciziile de la mijlocul anilor ‘80 ne urmăresc până în ziua de azi

”Dublarea” podului a revenit societății ICCF, firma specializată în construcţia de poduri din Timişoara.

”Acest fenomen de tasare este unul absolut firesc. Orice clădire, atunci când o pui pe teren, terenul de sub ea cedează, este un fenomen care poate dura 10-15 ani”, preciza inginerul Berariu.

Doar că autoritățile vremii nu aveau de gând să aștepte așa mult pentru a ”lipi” cele două poduri.

Tot ca un amănunt devenit azi istorie, Boris Seiceanu, fostul director al IGOL-ului (fosta Întreprindere de Gospodărire Orăşenească), susţinea că forajele la podul nou au adâncimea mai mică decât la podul vechi.

Greșelile făcute la mijlocul anilor ‘80 au fost transmise până în ziua de azi. De-a lungul timpului, Podul de Beton a rămas în atenția autorităților locale. Piatra cubică a fost acoperită cu asfalt, au fost turnate noi straturi de covor asfaltic, au fost făcute și refăcute trotuarele și s-au montat borduri mari. Expertize au fost și atunci, ca și acum, dar lucrări decisive la structură nu s-au făcut.

Două administrații și o mare problemă

”La sfârşitul anului trecut (n.r. – 2006), a apărut o Hotărâre de Guvern care transferă pasajul de pe strada Buziaşului, către Ministerul transporturilor, însă nu numai pasajul, ci şi 3,3 km de drumuri judeţene, adică drumul care intră din Buziaş spre Lugoj pe strada Buziaşului – str. Nicolae Titulescu – iar ca intersecţie pe DN 6 la Unic. Preluarea acestui tronson de drum înseamnă preluarea de către Ministerul Transporturilor şi a infrastructurii Podului de Beton. A venit deja un specialist din partea Companiei Naţionale de Drumuri, documentaţia pentru pod a fost transmisă şi urmează să fie programată o expertiză, care pregăteşte programul de reabilitare a Podului de Beton. Dorim ca tot ceea ce înseamnă pavaj, de la intersecţia de la Unic peste Podul de Beton, pe Koloman Wallisch şi până la intersecţia cu str. Titulescu, să fie înlocuit cu asfalt” – spunea primarul Marius Martinescu, în anul 2007.

La schimbarea administrației, încă din 2011, noul primar Francisc Boldea atrăgea atenția că Podul de Beton e mai grav bolnav decât cel de fier.

”E vorba despre piciorul de pe malul stâng, de la intersecţia cu splaiul Brediceanu. Aţi văzut că este o porţiune lăsată ceva mai jos – acolo sunt problemele cele grele. Atunci când s-a lăţit podul de beton, acolo a fost o problemă… Vom face o expertizare în această iarnă, iar la primăvară vom remedia problema, înainte de aplicarea unui nou strat de asfalt”.

Desigur, de-a lungul timpului, au mai fost executate lucrări la Podul de Beton, dar nu și la structura acestuia. De pildă, la 25 septembrie 2014, Primăria Municipiului Lugoj anunța că ”lucrările la trotuarele Podului de Beton sunt finalizate. Săptămâna aceasta, în atenţia administraţiei locale s-a aflat cel mai circulat pod de peste Timiş al oraşului, Podul de Beton. Lucrările de reabilitare a trotuarelor erau necesare datorită stării precare a acestora. Deoarece vremea a fost prielnică, lucrările s-au desfăşurat într-un ritm alert, astfel că, în data de 25 septembrie 2014, au fost finalizate lucrările de asfaltare a trotuarelor Podului de Beton. A fost asfaltată o suprafaţă de aproximativ 850 mp şi a fost montată bordură mare pe o lungime de 300 metri liniari”.

Situația Podului de Beton a revenit în atenție după inundațiile din 18-19 iulie, când podul a rămas unica punte rutieră funcțională între cele două maluri ale Timișului.

Cea mai recentă expertiză, legată de structură, piloni, tablier și realizată de o firmă din Iași, concluziona că ”starea Podului de Beton este una nesatisfăcătoare, corespunzătoare stării tehnice – clasa IV. Se recomandă inițierea unor lucrări de reabilitare și înlocuire a unor elemente de structură, care să asigure sporirea stării tehnice a podului, până la clasa I”.

Dacă aceste lucrări se vor face, ele vor fi un mare plus pentru viitor, dar și pentru istoria Podului de Beton.