Un apel la compasiune față de situația în care se află câinii și pisicile fără stăpân din zona Lugojului este lansat de Asociația Free Amely 2007 care invită iubitorii acestor patrupede să le viziteze adăpostul marți, 4 aprilie, cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor fără Stăpân.
Situat între satele Tapia şi Măguri, azilul animalelor va avea porțile deschise în intervalul orar 11.00 – 17.00, perioadă în care vizitatorii pot adopta gratis un câine sau o pisică, pot face donații, pot completa formularul pentru redirecționarea celor 2% din impozitul pe venit sau pot să se joace cu animalele.