Peste 2.000 de elevi din ciclul primar din Lugoj sunt așteptați în luni, 4 martie, și marți, 5 martie, la Teatrul ”Traian Grozăvescu” pentru a urmări reprezentațiile spectacolului de teatru de păpuși ”Pinocchio” ce vor fi susținute de actorii Asociației Centrului Român pentru Educație Artistică și Socială (CREAS) din București.
Intrarea este liberă.
Totodată, un grup de copii ai Școlii Gimnaziale ”Anișoara Odeanu” va participa la atelierul intitulat ”Lectura la clasă”, susținut de actori din Timișoara.
În urma acestuia va rezulta un spectacol lectură susținut de elevi în cadrul festivalului de teatru pentru copii organizat de Școala Gimnazială ”Anișoara Odeanu” în data de 11 martie.
Aceste activități social-educaționale fac parte din cadrul proiectului cultural ”Teatru pentru toți”, care se adresează elevilor, cadrelor didactice și publicului larg din municipiul de pe Timiș și este implementat de CREAS.
Proiectul este finanțat în cadrul Investiției I5-1, C11 din Planul Național de Redresare și Reziliență și cofinanțat de Primăria Municipiului Lugoj.