

Pentru ediția care va avea loc în această vară, cu două zile înainte de Ruga lugojeană (15 august), organizatorii sunt deja în discuții cu mai multe grupuri folclorice. “Este o ediție aniversară, deoarece în acest an se împlinește jumătate de secol de la fondarea ansamblului nostru și vrem să facem ceva deosebit. Totul depinde de finanțarea pe care o vom primi. Am solicitat 150 de mii de lei, din care 50 de mii de la Consiliul Județean Timiș și 100 de mii de la cel local”, susține Puiu Munteanu, coordonatorul Ansamblului folcloric “Ana Lugojana”.
Până acum, la manifestarea de la Lugoj, e sigură participarea formațiilor din Kriva Palanka – Macedonia, Samsun – Turcia și din Ișkele – Cipru. Dacă la sfârșitul acestei luni, Consiliul Local Lugoj și Consiliul Județean Timiș vor aproba bugetul festivalului, organizatorii vor face invitațiile și către celelalte grupuri din Asia și Africa, urmând ca după primirea confirmării să facă publice numele și zonele din care vin acestea.