Clubul Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Lugoj, care face parte din Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Timiș, are în prezent 312 membri vânători și 1837 de pescari.
Clubul lugojean administrează șase fonduri de vânătoare: Paniova, Găvojdia, Sacoșu Mare, Boldur, Belinț și Buziaș.
”În privința vânătorilor, cotizația anuală întreagă este de 1.900 lei, fără zile de muncă, respectiv, 950 de lei, cotizația la jumătate, de care beneficiază persoanele de peste 65 de ani. Tot 950 de lei vor plăti și vânătorii care au avut probleme de sănătate și nu și-au putut achita cotizația la timp, dar doar după ce cererea lor a fost aprobată în consiliu. O zi de muncă are valoarea de 135 de lei, iar fiecare membru vânător trebuie să-și îndeplinească obligațiile pe care le are față de fondul de vânătoare din care face parte. El trebuie să repare o instalație vânătorească, să pună hrană în teren și să ajute paznicul de vânătoare la treburile gospodărești. În mod normal se oferă două zile de muncă. O zi pentru munca în teren și alta pentru evaluarea vânatului”, ne-a spus Andrei Gornic, secretarul Clubului Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Lugoj
De la mic la mare
Pentru membrii pescari există mai multe feluri de cotizații anuale, în funcție de vârstă, dar și de alte criterii.
Cea mai mare cotizație, 340 de lei, o plătesc membrii care au domiciliul în străinătate, taxa normală fiind de 170 de lei.
Doar jumătate din această sumă, 85 de lei, plătesc pescarii în vârstă de peste 65 de ani și persoanele cu handicap.
Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani taxa este de 45 de lei, iar pentru copiii sub 14 ani, persoanele de peste 70 de ani și persoanele cu handicap grav cotizația este de 25 de lei este.
Cea mai mică taxă, 15 lei, este rezervată pentru cei de peste 80 de ani.