Ziua Mondială a Diabetului a fost marcată la Lugoj vineri, 14 noiembrie, prin testarea gratuită a glicemiei. Zeci de persoane și-au făcut gratuit testul, în fața Primăriei Lugoj, unde a fost amenajat special un asemenea loc.
„Clubul Lions „Ana-Lugojana” a marchat Ziua Mondială a Diabetului printr-o acțiune în care s-a luat gratuit glicemia cetățenilor orașului. Acțiunea a început la ora 17.00, iar până la ora 19.00 au fost testate un număr de 123 persoane.Scopul acţiunii este creşterea cuantumului informaţional al populaţiei cu privire la factorii de risc, simptomele dar şi prevenirea acestei maladii”, a declarat Silvia Lera, președinta Clubului Lions „Ana-Lugojana” din Lugoj.
Lugojenii au lăudat inițiativa Clubului Lions „Ana-Lugojana”.
“Felicitări pentru inițiativă și mult succes în ce faceți! Bravo! E bine de știut că cineva se mai gândește și la noi”, este de părere Maria Sîrbu.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului se aprind lumini albastre care îmbracă clădiri şi monumente istorice din toată lumea, simbolizând speranţa luptei împotriva acestei maladii. Lugojul s-a alăturat marilor oraşe care au celebrat această zi, Primăria Municipiului „purtând” lumina de culoare albastră.
La iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Federaţiei Internaţionale a Diabetului, Ziua Mondială a Diabetului a fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991, devenind zi oficială a Naţiunilor Unite în 2007. Data de 14 noiembrie a fost aleasă pentru a-l omagia pe unul din cei doi premianţi Nobel creditaţi cu descoperirea insulinei, fiziologul şi farmacologul canadian Frederick Banting (născut la 14 noiembrie 1891), cel care a studiat secreţia internă a pancreasului şi a introdus insulina în terapie, în octombrie 1922. Insulina a fost descoperită în 1921 de dr. Nicolae Paulescu şi a însemnat salvarea unui număr impresionant de vieţi omeneşti în ultimii 80 de ani. La 11 ianuarie 1922 s-a făcut prima injecţie cu insulină la om.