Ziua arșiță, noaptea prăpăd, cu ploi torențiale, descărcări electrice și vânturi puternice. După codul roșu de caniculă, vin avertizările de fenomene extreme.
Trăim în anotimpul vijeliilor asociate cu grindina. Cât de pregătit este Lugojul să facă față ravagiilor produse de aceasta? Mai funcționează sistemul de rachete anti-grindină instalat pe Câmpia Libertății și cerut de la Ministerul Agriculturii de administrația Lugojului, încă înainte de anul 2010?
Referitor la starea sa actuală, se poate spune că sistemul de apărare anti-grindină al municipiului e… superb, dar lipsește cu desăvârșire.
”Rachetele nu au fost niciodată funcționale, nici instalația nu este completă. Nu știu ce s-a întâmplat cu acel proiect, care nu este în subordinea noastră, nu ține de Primărie, ci de Ministerul Agriculturii. Tot ce pot să vă spun este că nu au fost montate lansatoarele. De la Lugoj nu s-au lansat niciodată rachete antigrindină”, a precizat primarul Claudiu Buciu.
Cu alte cuvinte, în eventualitatea unor fenomene cu grindină, Lugojul este descoperit. Doar sistemul de la Belinț e funcțional.
Anunțat cu surle și trâmbițe, proiectul de realizare a Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor a prins contur și la Lugoj.
Sistemul a fost amplasat în 2017 în zona fostului aerodrom, pe lângă monumentul lui Aurel Vlaicu, la aproximativ 300-400 metri de şoseaua de centură a municipiului.
Demersurile concrete din partea Guvernului României s-au lăsat aşteptate mai bine de zece ani, dar sistemul nu este funcțional. Nici o rachetă antigrindină nu există la ora actuală la Lugoj.
Specialiștii în agricultură consideră foarte importante aceste proiecte, județul Timiș fiind afectat periodic de acest gen de fenomene. Darea lor în folosință ajută şi o parte din județele Arad, Caraş-Severin, dar și teritorii din Serbia.