Curtea de Apel Timișoara a emis, aseară, sentința din dosarul în care Ionel Ivașcu, cantorul criminal de la Lugoj, este judecat pentru că și-a ucis concubina cu 32 de ani mai tânără. Pedeapsa lui Ivașcu a fost majorată, dar sentința nu este definitivă.

Procesul în care este judecat cantorul criminal de la Lugoj se judecă repede, în mai puțin de jumătate de an de la comiterea faptei fiind emisă și sentința din faza de apel.
Astfel, în primă fază, Ionel Ivașcu a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 13 ani de închisoare. Decizia a fost atacată cu apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Timișoara. Magistrații de aici au majorat pedeapsa la 15 ani, dar sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ionel Ivaşcu a şocat un oraş întreg după ce şi-a ucis concubina care a vrut să pună capăt relaţiei. Oribila crimă a avut loc în noaptea de 1 spre 2 iunie. Imediat după eveniment, criminalul a fost identificat şi reţinut de poliţişti. Ivaşcu şi-a recunoscut fapta fără să ezite, declarându-le poliţiştilor, cu ocazia reconstituirii, că a sugrumat-o pe tânăra de 24 de ani.