La Lugoj se reia frumoasa tradiţie a evenimentelor cicliste. Duminică 20 mai 2018, de la ora 17, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, va avea loc un eveniment ciclist numit “Pedalez o Tură”.
“Acest eveniment va continua activitatea “Lugojul Pedalează”, care a împlinit vârsta de 5 ani. Cu această ocazie, sărbătorim trecerea de la un eveniment local, care a evoluat la nivel de judeţ sub numele de „Pedalez o tură” şi care doreşte să adune iubitorii de ciclism din comunitate şi din zona de vest a ţării. Primul eveniment a avut loc în Timişoara, pe data de 22 aprilie, la ora 17” , ne-a declarat Alexandru Szilagy, coordonatorul acţiunii „Pedalez o tură”.
Cicliştii vor evolua pe următorul traseu: Casa de cultură – Podul de fier- Primăria Lugoj – Strada Făgetului- Sensul giratoriu de la centură – Strada Făgetului – Str. 20 Decembrie 1989 – din sensul de la Unic se merge direct pe Podul de beton- Str. Bucegi – Peco Mol – Caransebeşului – Str. Episcop Ioan Bălan şi retur la Casa de cultură.
Acest eveniment este organizat de „Federaţia Iniţiativa Timişoara „, organizaţie nonguvernamentală cu sediul în Timisoara, preşedinte Laurenţiu Ştefănescu.