UPDATE: Pompierii au reuşit stingerea focului vineri la miezul nopţii.
Zi cu adevărat de foc pentru pompierii lugojeni. La doar câteva ore după ce au intervenit în cartierul Mondial Bocşei pentru a stinge un incendiu de vegetaţie ce s-ar fi putut extinde la case şi după ce au mai avurt de stins şi la Ţipari un incendiu cu propagare la o gospodărie, vineri seară au fost din nou solicitaţi să acţioneze în două locuri.
La această oră două echipaje cu 14 oameni acţionează în pădurea dintre Armădia şi Hanul Ana Lugojeana, iar un altul de şase oameni se află la un incendiu în Traian Vuia. La Armădia intervenţia este una extrem de dificilă, deoarece nu s-a putut intra cu maşinile foarte departe în teren, iar focul a cuprins şi o parte din pădure, extinzându-se către Hanul Ana Lugojeana, fiind vorba de circa trei hectare afectate.
La faţa locului au fost prezenţi şi poliţişti lugojeni, dar şi angajaţi ai Ocolului Silvic, după ce a apărut în discuţie posibilitatea ca un piroman să fi dat intenţionat foc pădurii în mai multe locuri. „E cam ciudat ca la un incendiu de vegetaţie să-ţi apară foc în pădure din senin”, ne-a declarat unul dintre cei aflaţi la faţa locului. Până la urmă însă autorităţile nu au găsit probe solide pentru a incrimina pe cineva. Indiferent de cauza incendiului, e cert că pompierii nu vor avea o noapte uşoară.
UPDATE: Pompierii au reuşit stingerea focului vineri la miezul nopţii.