A II-a ediţie a concursului de biciclete ”Maratonul Ţării Gugulanilor – Ţarcu” se va desfăşura duminică, 24 iunie, cu startul la Poiana Mărului, din judeţul Caraş-Severin.
A II-a ediţie a concursului de biciclete ”Maratonul Ţării Gugulanilor – Ţarcu” se va desfăşura duminică, 24 iunie, cu startul la Poiana Mărului, din judeţul Caraş-Severin.
Această competiţie se adresează tuturor iubitorilor de mountainbike amatori sau profesionişti. Până acum sunt 40 de lugojeni care vor face deplasarea, unii urmând să concurenze, alţii ca voluntari, însă lista este deschisă, iar amatorii pot să se înscrie chiar şi în dimineaţa concursului, până la orele 9.
În codiţiile în care la prima ediţie din iunie 2011 au luat startul peste 300 de concurenţi veniţi din toate colţurile ţării, organizatorii se aşteaptă şi în acest an la o prezenţă numeroasă.
Traseele desfăşurate pe drumuri forestiere şi poteci au lungimi şi dificultăţi diferite: proba de 30 de km Discovery de la Poiana Mărului la Cuntu, unde se poate participa şi cu familia, proba de 50 de km, preferată de cei mai multi dintre participanţi datorită priveliştilor deosebite, proba de 80 de km cu peste 2500 m diferenţa de nivel de urcat, o adevarată provocare destinată sportivilor foarte bine pregatiţi.
Pe lângă acestea, la Poiana Mărului va fi organizat şi un miniconcurs pentru cei mici. Până acum s-au înscris deja la competiţie 75 de concurenţi.
Organizatorii întrecerii sunt: Asociaţia Altitudine (administrator al sitului Natura 2000 Munţii Ţarcu), înpreună cu cluburile partenere Tibiscus Timişoara, Bike Attack Reşiţa, Concordia Lugoj şi Club Montan Caransebeş, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret şi Salvamont Caraş-Severin.