Poliţiştii lugojeni şi cei ai Secţiei 5 Rurale Belinţ au reuşit să depisteze în cursul zilei de ieri, 26 ianuarie, mai mulţi infractori pe raza celor două localităţi.
La Belinţ, oamenii legii au identificat un tânăr de 23 de ani, bănuit de comiterea unui furt dintr-o societate comercială din sat. Mai exact, în noaptea de 25 spre 26 ianuarie, tânărul ar fi pătruns înăuntru spărgând un geam. Acesta a ”uşurat” firma de suma de1800 de lei.
La Lugoj, în Piaţa Agroalimentară, doi minori de 14 şi 15 ani, au fost depistaţi de poliţişti la scurt timp după ce au sustras o bicicletă din casa scării unui imobil. Prejudiciul a fost restituit păgubitului.Pe numele tuturor au fost întocmite dosare penale pentru furt calificat.
Tot ieri, poliţiştii lugojeni au depistat un bărbat de 23 de ani, dat în urmărire naţională, condamnat la închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. La data de 11 decembrie 2015, Judecătoria Lugoj a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, prin care acesta a fost condamnat la 4 ani şi 4 luni de pedeapsă privativă de libertate. Bărbatul a fost introdus în Penitenciarul Timişoara pentru executarea pedepsei.