Aproape 7.000 de lugojeni s-au distrat în această iarnă pe gheaţa patinoarului care a fost montat pentru al patrulea an la Lugoj, pe terenul de fotbal de la Parcul „George Enescu” din municipiu. Odată cu numărul mare de persoane, în special tineri care au folosit serviciile patinoarului şi s-au dat pe gheaţă, a crescut şi suma încasată în sezonul care se termină vineri, 6 februarie.
Din cauza încasărilor ridicate, patinoarul este pe lista de priorităţi a primăriei şi pentru sezonul din iarna 2015 – 2016, chiar dacă banii aduşi la bugetul local nu au acoperit nici de această dată cheltuielile. Totuşi, faţă de anii precedenţi încasările au cunoscut o creştere considerabilă. Suma aprobată de consilierii locali pentru închirierea şi funcţionarea patinoarului a fost de 120.000 de lei.
„Suma încasată în perioada 6 decembrie 2014 – 4 februarie 2015 de la patinoarul din Parcul <> din Lugoj este de 68.694 de lei”, a declarat pentru Redeşteptarea Angelica Rus, purtător de cuvânt la Primăria Lugoj.
Patinoarul a fost montat şi în acest sezon de Moş Nicolae, însă din cauza temperaturilor mari şi a unor defecţiuni la sistemul de răcire, nu a fost pornit decât după mai multe zile de reparaţii. În prima săptămână de funcţionare, patinoarul a fost vizitat de peste 1.300 de oameni, primăria încasând doar în perioada 11 – 17 decembrie 2014 suma de 13.800 de lei.
Locaţia pentru distracţie pe gheaţă, frecventată mai ales de tineri, a fost deschisă în fiecare zi, cu excepţia zilelor în care temperaturile au depăşit valori de +10 grade Celsius. Intrarea la patinoar costă 10 lei cu tot cu patine, programul fiind de la 10:00 dimineaţa la 21:00 seara, prelungit până la 22:00 sâmbăta şi duminica.
7000 de bilete nu este egal cu 7000 de lugojeni. Un lugojean poate a cumpărat 10 bilete în întreg sezonul.
da chiar conteaza cati lugojeni au fost sau conteaza ca a fost profit.Eu daca a-si fi patron crezi ca m-ar interesa daca vine o singura persoana si cumpara 10 produse sau daca sunt 10 persoane care cumpara fiecare cate un produs cred ca nu,pe mine ma intereseaza profitul. Dar tre sa comentezi si tu sa te afli in treaba parazitule
7.000 de lugojeni in sensul de 7.000 de vizitatori, chiar daca un lugojean a cumparat 10 bilete, fiecare bilet inseamna tot un vizitator, deci un lugojean. 69,694 de lei inseamna 6.964 de oameni, rotunjit, 7.000.
Pe mine mă interesa numărul de vizitatori unici. Atunci iti dai seama daca a atras public.
Oricum e pierdere.Deci eficienta 0….stiu sigur ca se putea negocia mai jos pretu de inchiriat…