Pas cu pas … dar nu tiptil

Cu o clasă politică decimată de tensiuni interne, bântuită de dorinţa de răzbunare şi mânată în luptă doar de idealul succesiunii la putere, privesc neliniştit spre al patrulea anotimp, care tocmai ne bate la uşă. Mâna lungă a guvernului se pregăteşte să ne buzunărească, pentru că pomenile electorale şi efectul lor de bumerang se vor face curând, simţite. Bomboana de pe colivă ne va fi servită o dată cu nota de plată strecurată parşiv în proiectul bugetului de stat pe care guvernanţii tocmai se pregătesc să-l prezinte parlamentului pentru votare. Toate guvernele post-decembriste au promovat o politică McDonald’s, care seamănă cu o chiflă imensă, umplută doar cu o singură bucată de carne, aşezată la mijloc, acolo unde gloata nu poate ajunge. De fapt, ce s-a întâmlpat la noi, seamănă izbitor de mult cu modelul rusesc, unde, glasnosti şi perestroika au degenerat în oligarhie. Aşa e viaţa, măi dragă! – ar zice părintele capitalismului de cumetrie, Ion Iliescu.

De un sfert de veac ne învârtim în jurul cozii, iar acum ni se spune: Punct şi de la capăt! Teamă mi-e că în loc de un punct, vom pune două, şi iar începe balamucul. Faptul că în PSD s-a dat liber la ciomăgeală şi stânga e pe cale să se frângă, ar trebui să ne îngrijoreze. Un dezechilibru masiv pe scena politică poate înclina balanţa excesiv spre dreapta, dăunând grav echilibrului politic, şi nu în ultimul rând, democraţiei. Jocul parşiv pe care „Mielul turbat” îl face în PSD, alungând de ochii lumii, „lupul singuratic”, accelerează fisurarea partidului mamut. Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă sunt piromanii de serviciu care au incendiat monolitul din Kiseleff nr. 10. Băieţii ăştia veseli cu chibrituri, nu ştiu că vor fi şi ei mistuiţi de vâlvătaia rugului aprins. Chiar dacă tătucul Iliescu va încerca să facă pipi cu boltă peste poporul român, tot nu va putea, la cei 83 de ani, să stingă vâlvătaia, pentru simplu motiv că nu-l mai ajută instalaţia politică.

Şi parcă nu e de ajuns ciomăgeala de pe plai, că din vecini răzbate glasul păcii, prin gura tunurilor. Fraţii noştri de la răsărit instaurează democraţia cu tancul. În acest context, apariţia calmă a lui Klaus Johannis şi a vorbei sale molcome pare pentru unii, anacronică. Nici nu s-a instalat în capul statului, că bocitoarele defunctei ere şi-au şi început tânguielile, pe acordurile cobzei lui Tudor Gheorghe. … că nu-i VIU … că-i merge limba şi mintea, precum ochiul mortului… că, muicăăăă, Sasul, pe Ponta-l încurcă! Şi dă-i Şi jeleşte frăţicule, până când şi pandurii lui Tudor Vladimirescu se răsucesc în mormintele lor, iar Oltul îşi schimbă cursul, vărsându-se spre izvoare. Dar să lăsăm cobzarul din Bănie să-şi tânguie nefericirea electorală pe strune pesediste şi să ne întoarcem la seriozitatea momentului.

Desigur că provocările care stau în faţa lui Klaus Werner Johannis sunt multiple şi foarte complicate. Sistemul va face front comun în apărarea generaţiei „Las că-i bun şi aşa” împotriva celei a „Lucrului bine făcut” şi lupta va fi acerbă. Cine va învinge? Aceasta-i întrebarea! Personal, cred că disciplina şi precizia ceasornicului de la Sibiu va cadenţa politica neaoşă. Dar toate acestea se vor putea întâmpla numai dacă noi vom înţelege că trecerea spre normalitate se face cu multă trudă, răbdare, perseverenţă, tact şi seriozitate, pas cu pas … dar nu tiptil!