Nădragul vrea să-şi dezvolte imensul potenţial turistic, chiar până la sfârşitul acestui an, printr-un parc de aventură. Investiţia se va realiza pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi.
Edilii locali din Nădrag sunt hotărâţi să dea drumul lucrărilor de construcţie a parcului de aventură din Nădrag de luna viitoare. Acesta va fi realizat pe o suprafaţă de 1,5 hectare, Poiana Negri, aflată pe o culme la ieşirea din localitate, înspre fosta cabană Căpriorul.
“Proiectul este realizat şi în luna noiembrie ne vom apuca de lucru. Din discuţiile avute cu constructorul, dacă vremea ne va permite, parcul de aventură va fi terminat în acest an”, ne-a declarat Liviu Muntean, primarul comunei Nădrag.
În perimetrul parcului vor fi amenajate şase trasee, cu 64 de elemente suspendate – căţărători, traversări, platforme sau săritoare, iar fiecare dintre rute va avea câte o tiroliană. Pentru început se vor achiziţiona 40 de echipamente de autoasigurare a celor care se vor aventura în parc, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii şi multe altele. Investiţia se ridică la valoarea de 250.000 lei, fiind finanţată de la bugetul local al comunei.




![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-360x180.jpg)













![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-350x250.jpg)


![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





