Sistemul Informatic Schengen (SIS), reprezintă o bază de date electronică, de interes poliţienesc, care permite autorităţilor competente să coopereze în vederea menţinerii ordinii publice şi securităţii naţionale pe teritoriul statelor membre, folosind informaţii comunicate prin intermediul acestui sistem.
Autoritățile române sunt conectate la Sistemul de Informații Schengen din octombrie 2010, iar din aprilie 2013 la cel de a doua generație (SIS II), sistem ce a devenit funcțional și în România, la fel ca în celelalte state membre Schengen.
În urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din IGPR, într-o singură săptămână, poliţiştii români au reperat pe teritoriul ţării noastre nu mai puţin de 521 de persoane, dintr-un total de 632 de fugari care erau căutaţi, din diverse motive în toată Europa.
Se pare că majoritatea infractorilor din ţările spaţiului european, au preferat să îşi ascundă urma în România, fără să ştie că sunt atent monitorizaţi.
Mai bine de jumătate dintre cei căutaţi, 279 de persoane, au fost capturate şi puse la dispoziţia organelor judiciare care au emis diverse documente de urmărire pe numele lor, iar 27 au fost încarcerate în baza unor mandate europene de arestare.
Poliţiştii din restul statelor europene au prins 111 persoane căutate de autorităţile din România şi au identificat două autoturisme implicate în mai multe proceduri infracţionale.
În plus, poliţiştii români au mai descoperit 28 de maşini care figurau furate din ţări din Spaţiul Schengen, dintr-un total de 30 de autoturisme căutate, dar şi diverse documente şi plăcuţe de înmatriculare ale unor autovehicule folosite la infracţiuni şi care sunt probe în dosare penale.