Oricum e murdar, ce mai contează?

Propoziția de mai sus a devenit un fel de crez pentru unii dintre lugojeni. Nu m-ar mira să îi aud spunând-o chiar și copiilor înainte să plece la școală, după ce îi sărută pe obraji și le pun sandvișul în ghiozdan. Un fel de nouă variantă pentru ”Să fii cuminte!”.

Toți vrem o planetă mai bună pentru generațiile viitoare, dar se gândește cineva să lase oameni mai buni pentru planeta viitorului? Educația nu are putere dacă se face doar la școală, ci ar trebui să plece de la exemplul personal.

Copiii sunt ca un burete. Absorb tot ce văd în jurul lor. Copiază comportamentul celor mari și caută în permanență modele de urmat. Ne place sau nu, suntem responsabili pentru felul în care îi formăm, pentru că ei ne sunt singura speranță. Ne bazăm pe tineri pentru a veni cu soluții cu privire la un viitor sustenabil, dar întoarcem privirea când vedem că lucrurile nu sunt cum ar trebui.

Prea obosiți, prea ocupați, refuzăm să alocăm un minim de timp pentru a le explica celor mici că nu e în regulă să aruncăm pungile de plastic pe unde ne vine și nici nu e ok să mai strecurăm resturile alimentare printre deșeurile reciclabile. Dovadă că prea puțini părinți acordă importanță acestor lucruri, în jurul școlilor zărim mult prea des deșeuri. Tristă asociere… Școala, locul unde copiii merg pentru a ”crește”, ajunge să își aibă rădăcinile în gunoi.

Zilnic, în drumul către casă constat că ai mei concitadini sunt tot mai inventivi. Dacă până de curând gunoaiele erau aruncate pe trotuar sau zăceau nestingherite pe lângă tombe­roa­ne, acum sunt îndesate cu nesaț în gardul viu din preajma blocurilor, în gurile de canal sau în scorburile copacilor. Se pare că românul are o plăcere bolnăvicioasă în a astupa cu deșeuri orice orificiu pe care îl vede în jur. Ca o plagă, de­șeu­rile acaparează orașul, bucată cu bucată.

Cui îi folosește co­lec­tarea selectivă? De ce să plă­tim pentru serviciul de gunoi? Deșeurile se pot arunca la a­dă­postul întunericului, pe malul Timișului. Vin ploile de pri­mă­vară, nivelul apei crește, gu­noaiele pleacă spre alte zări. Problemă rezolvată. Putem dormi liniștiți.

Oricât de incredibil ar părea, problemele de mediu nu se pot rezolva online și de prea multe ori strigătul de ajutor al celor care semnalează neregu­lile se sting încet, pentru că nimeni nu se implică. Vecinilor le e teamă să facă denunțuri, iar oamenilor nu le place să își murdărească mâinile la strâns gunoaie.

Nici urmă de respect pentru municipiul în care locuiesc, care riscă să se transforme încet, dar sigur, într-un oraș din care orice tânăr și-ar dori să se mute. Așa e omul, în loc să repare, alege să plece.

Ciudat lucru, aceeași oameni care sufocă municipiul cu gunoaie se entuziasmează gro­zav atunci când vizitează un oraș ”de afară” și adesea îi auzi spunând, cu un iz de superioritate, ca aceia care le-au văzut pe toate, ”în țara x nu vezi așa ceva”, în timp ce aruncă în continuare, nonșa­lanți, mucurile de țigară pe fereastră.

Ipocrizia e la loc de cinste și orașul se transformă în propria lor scrumieră. Ori­cum Lugojul e murdar, ce mai contează?