Spectacolul va avea loc în data de 10 septembrie, de la ora 19, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Opereta „Voievodul ţiganilor” a mai fost prezentată la Lugoj în anul 2008, în montarea lui Iuliu Mare. Spectacolul va avea loc în data de 10 septembrie, de la ora 19, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Opereta „Voievodul ţiganilor” a mai fost prezentată la Lugoj în anul 2008, în montarea lui Iuliu Mare.
Versiunea pe care o vor urmări lugojenii este cea a premierei de anul trecut, în montarea lui Cristian Rudic. Biletele costă între 30 şi 50 de lei, în funcţie de poziţia faţă de scenă şi se găsesc la Librăria „Cornelia Drăgan” de vizavi de Primărie şi la agenţia Casei de Cultură a Sindicatelor. Organizatorii manifestării sunt Primăria municipiului Lugoj şi Asociaţia culturală “BanatArt”. „Prin acest nou spectacol al Operei Naţionale Române din Timişoara, maestrul Corneliu Murgu, managerul instituţiei, îşi respectă promisiunea de a oferi în fiecare an un spectacol de operă sau operetă lugojenilor”, spune prof. Simona Avram, vicepreşedinta Asociaţiei culturale “BanatArt”.
În anii trecuţi, la Lugoj au mai fost prezentate spectacolele cu „Silvia” de Kalman, „Văduva veselă” de Franz Lehar, „My Fair Lady” de Frederic Loewe, concerte de chitară, flaut, harfă, instrumente medievale, spectacole precum „Opereta veşnic tânără” etc. Înainte de reprezentaţia de la Lugoj, „Voievodul ţiganilor” va mai fi prezentat în cadrul Festivalului de Operă şi Operetă în aer liber – ediţia a VIII-a, care se ţine la Timişoara, în Teatrul de vară din Parcul Rozelor, în perioada 24 – 26 august 2012 şi 31 august – 2 septembrie 2012.
Din distribuţie fac parte: Contele Homonay – Bogdan Zaharia; Contele Carnero – Mihai Prelipcian; Sandor Barinkay – Cristian Balaşescu; Kalman Zsupan – Cristian Rudic; Arsena – Crina Vezentan; Mirabella – Nina Zaharescu, Ottokar – Remus Alăzăroaie, Czipra – Gabriella Varvari, Saffi – Lacramioara Cristescu, Secretarii – Mugurel Chirilă, Cătălin Vinars, Pali – Iulian Ioan Iosip, Mihaly – Octavian Luşcă, Istvan – Cosmin Borlovan, Un ţigan bătrân – Dănuţ Bottner. Îşi dau concursul: Corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române din Timişoara, cu participarea copiilor: Rania Ibrahim, Raian Ibrahim, Denis Mate, Roberta şi Renate Rozemberg, Raluca Ioneac.