Asociaţia Crescătorilor de Animale ”Ovitim-Mioriţa” Lugoj organizează joi, 24 septembrie, cea de-a VIII-a ediţie a expoziţiei de ovine şi caprine “Ovitim – Mioriţa Expo 2015”, care va avea loc în apropierea Hanului “Ana Lugojana”.
În cadrul expoziţiei, ce va fi deschisă între orele 9 – 17, vor exista circa 75 de boxe în care vor fi prezentate peste 400 de oi şi capre, dintr-o gamă variată de rase.
La ora 10 va avea loc primirea invitaţilor, iar la 11, expoziţia va fi deschisă oficial, după care se va trece la vizitarea standurilor. La orele 12,30 va avea loc o prezentare legată de oierit, după care urmează un program artistic susţinut de interpreţi de muzică populară, printre care se află şi formaţia din Vaideni, judeţul Vâlcea, cu un repertoriu special dedicat crescătorilor de oi.
“Este cea mai mare întălnire a oierilor din vestul ţării. Pe lângă animale, vom avea şi standuri cu produse tradiţionale – brânză, caş, sloi de oaie, caşcaval, pastramă de oaie şi altele. Şi pentru ediţia din acest ne-am bucurat de tot sprijinul administraţiei locale, în special de cel al domnului primar”, declara Gheorghe Mihăiescu, preşedintele “Ovitim – Mioriţa” Lugoj, asociaţie care deţine circa 170.000 de oi din cele 600.000 existente la nivelul judeţului Timiş.
Evenimentul va reuni şi reprezentanţi ai altor asociaţii de profil din ţară, specialişti de la A.P.I.A, O.R.S.A şi Universitatea de Ştiinţe Agricole din Timişoara, distribuitori de furaje şi medicamente şi oficialităţi din cadrul Consiliului Judeţean Timiş şi Primăria Lugoj.
Anul trecut, manifestarea nu a mai fost organizată din cauza problemelor legate de apariţia “bolii limbi albastre” la vaci şi oi şi a faptului că Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor a interzis organizarea de astfel de târguri până când problemele au fost rezolvate.