Tradiționala întâlnire ecumenică și de rugăciune cu reprezentanții cultelor din Lugoj ajunge anul acesta la cea de-a XXVIII-a ediție. Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor va avea loc la Biserica Ortodoxă Română ”Adormirea Maicii Domnului” în ziua de luni, 22 ianuarie, începând cu orele 17.
Tema din acest an este ”Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău (…) și să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Luca 10,27). Alături de parohia gazdă, vor fi prezenți reprezentanții cultelor din municipiul Lugoj, însoțiți de credincioși din comunitățile lor. Corul bisericesc va interpreta mai multe piese religioase, iar fiecare reprezentant va citi câte un text din Sfânta Scriptură, pe baza căruia va face un scurt comentariu în acord cu tema propusă în acest an.
”Invităm să participe la Octava de Rugăciune credincioșii tuturor confesiunilor religioase cărora le permite programul în ziua respectivă. Ne vom bucura să fim împreună nu doar noi, preoții slujitori, ci și întreaga comunitate lugojeană”, transmite preotul Cristian Cerbu de la Parohia Ortodoxă Română ”Adormirea Maicii Domnului”.
Anul trecut, întâlnirea avut loc în 21 ianuarie și a fost găzduită de Catedrala ”Coborârea Spiritului Sfânt” din Lugoj. Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor este o tradiție la Lugoj, iar prima ediție a avut loc în anul 1997.
Edițiile ulterioare au fost găzduite de Biserica Română Unită, Greco-Catolică (în 1997, 2003, 2009, 2016 și 2023), Biserica Ortodoxă Română (1998, 2004, 2010, 2017), Biserica Romano-Catolică (1999, 2005, 2011, 2018), Biserica Ortodoxă Ucraineană (2000, 2006, 2012, 2019), Biserica Creștină Baptistă ”Harul” (2001, 2007, 2013, 2020), Biserica Penticostală ”Filadelfia” (2014 și 2021) și Biserica Reformată (2002, 2008, 2015 şi 2022).





![[FOTO] Pe urmele campionilor! Rezultate foarte bune şi pentru CSŞ Lugoj la International Judo Cup Ali Constantin Bogdan](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/judo-css-lugoj-3-360x180.jpg)







![[FOTO] În deschiderea FestTeamArt 2025, actorii lugojeni au interpretat cu vervă un Caragiale mai actual ca niciodată](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/10/festival_teatru_2221-360x180.jpg)







![[FOTO] Pe urmele campionilor! Rezultate foarte bune şi pentru CSŞ Lugoj la International Judo Cup Ali Constantin Bogdan](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/judo-css-lugoj-3-350x250.jpg)

![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





