Un grup de medici americani din Hartselle – Alabama se află astăzi la Lugoj pentru a oferi gratuit medicamente şi consultaţii medicale.
Un grup de medici americani din Hartselle – Alabama se află astăzi la Lugoj pentru a oferi gratuit medicamente şi consultaţii medicale.
Medicii, asistentele şi studenţii americani fac parte din Asociaţia umanitară creştină „Calea lui Christos” care oferă ajutor medical gratuit Lugojului şi altor comunităţi din judeţul Timiş, începând cu Timişoara, apoi Giarmata, Homojdia, Zorani şi Groşi, din zona Făgetului.
100 de lugojeni s-au prezentat în decurs de o oră pentru a beneficia de consultaţii. Ei avut de completat un formular, după care au discutat cu specialiştii americani.
Deşi iniţial echipa anunţase că va distribui şi ochelari, de data aceasta ajutorul a constat doar în medicamente, care au fost împărţite celor prezenţi după un consult prealabil. Solicitanţii au mai beneficiat de teste de glicemie şi măsurarea tensiunii.
Acesta este al 17-lea an de când organizaţia americană este prezentă în România. Anii trecuţi, reprezentanţii organizaţiei au mai adus medicamente şi au eliberat reţete. A doua venire a medicilor americani la Lugoj este programată la toamnă, în luna octombrie sau noiembrie.