O strângere de mână

Cum trece granița, românul cât de cât instruit își activează roa­min­gul și, mai ales, simptomul Di­nicu Golescu. Adică pri­veș­te totul cu ochii măriți, mă­soa­ră, cântărește, compară. În ge­ne­ral, zarurile cad prost pentru țara sa.

Nu și de data asta, când are surpriza de a o putea zbu­ghi pe autostradă dinainte de Remetea Mare, pentru a ajunge până în capătul Europei. Sigur, ar fi trebuit să o facă, de ani, chiar de la Lugoj, dar poveștile cu penali au topit asfaltul.

La Nikelsdorf, în Austria, prima haltă, deși nimeni nu ne-a mai spus, ca în celălalt veac, un “halt” bănuitor. Minunate dru­mu­rile fără grăniceri! Ben­zi­nă­ria la indigo cu cele din lanțul ro­mânesc.

Curățenie, răcoare, vi­nietă, cafele. Prin fața vi­tri­ne­lor trec Dustere urcate în trai­lere. Altele trag setoase din tu­burile negre ale pompelor. Pe dealuri, îngeri albi își rotesc aripile gigantice, storcând e­ner­gie din adierile mirosind a fân sau a bălegar.

Aici, Don Quijote ar fi devenit un e­lec­tri­cian desăvârșit. În Germania, au­tostrăzile sunt mai dese de­cât drumurile noastre județene, fiind concurate doar de pistele pentru bicicliști, dotate cu tot dichisul: marcaje, indicatoare, semafoare.

Treci pe galben sau te amesteci printre mașini, un biciclist-polițist, foarte amabil, îți înmânează tichetul de a­men­dă. Achitarea sumei se poate face pe loc. Drept bonus, ți se spune să fii atent la iepurii și fazanii care pot țâșni oricând din imensele parcuri.

Pe ma­lurile lacului aflat în inima o­ra­șu­lui nostru de destinație, con­templăm nemțăria pământului bând bere sau alergând de plă­cere, căutăm vreun trecător aruncând gunoaie în jurul său dar nu-l găsim, mân­căm înghețată într-o piață i­di­li­că.

Deodată, observăm că, din­tr-o mișcare, un tânăr îl pune pe altul la pământ. Genunchiul pre­sează între omoplați. Imo­bi­lizatul strigă. Se hârjonesc? Vin în fugă alți trei și o tânără cu părul lung, blond, fluturând. Par niște studenți. Arată o legitimație.

De sub tricouri apar pistoale și cătușe. Nimeni nu mișcă. Prinsul este scos din­tre mese și dus la mașina de po­liție care deja aștepta cu lu­minile clipind nervoase, în timp ce spectatorii de pe scau­ne și bănci, surprinși, bucuroși, poate chiar mândri, își mă­nân­că mai departe înghețatele atât de bune.

După colț, începe dru­mul Baeckerei-urilor fabu­loa­se, unde aromele, culorile, Kaesestreuselkuchen și Kir­schstreuselkuchen te fac pri­zo­nier cât ai clipi. Lângă zidurile vechi ale domului, piața bi­săp­tămânală este pe terminate, to­ne­tele transformându-se în ru­lo­te gata de drum. Mai sunt în­că destule din care ne privesc roți groase de cașcaval, șiruri de cârnați ademenitori, covrigi uriași, cartofi de felurite culori, șunci parcă desenate și, desigur, halbe de bere.

În biserică, sunetele slujbei se lipesc de coloanele uriașe ridicate pe la 1200, numerele versetelor din acea zi sunt proiectate pe ziduri, orășenii le caută în bibliile luate de la intrare, cântă și la un semn al preotului, dau mâna cu vecinul din stânga și din dreapta.

Ce noroc pe noi că D, F, UK, NL și ceilalți au ținut să ne strângă mâna în Uniunea Europeană!