Deschiderea anului universitar la Universitatea Europeană Drăgan a reunit joi, 1 octombrie, de la ora 10, studenţi, cadre universitare şi invitaţi.
”Bine aţi venit la deschiderea anului universitar 2015-2016. Am onoarea şi bucuria să salut pe oamenii care de-a lungul timpului, de peste două decenii i-am simţit cu sufletul şi cu fapta alături de noi, de corpul academic, de miile de studenţi care au absolvit la universitatea noastră – domnului primar, Francisc Boldea şi domului deputat Sorin Constantin Stragea care de multe ori, nu doar la festivităţi de deschidere, ci şi atunci când am întâmpinat dificultăţi ne-au fost alături. Dragi studenţi, distinşi părinţi, misiunea Universităţii Europene Drăgan este de oferi educaţie la un înalt standard de calitate în contextul naţional şi internaţional real, pentru dezvoltarea economică şi culturală, atât a municipiului Lugoj, cât şi a regiunii de vest şi a ţării în ansamblu. Misiunea noastră poate fi definită doar prin participarea tuturor cadrelor didactice şi a studenţilor, deopotrivă trebuie să muncim şi totodată trebuie să punem umărul la treabă. Este important de aceea să nu uităm valorile care ne definesc pe noi, cei din cetatea universitară Drăgan, integritatea, cinstea, competenţa, principialitatea, respectul faţă de lege şi faţă de beneficiarii serviciilor noastre – studenţii şi societatea în ansamblu. Dragi studenţi, ne dorim să deveniţi specialişti, capabili prin pregătirea pe care o dobândiţi alături de cadrele didactice, să faceţi faţă cerinţelor unei societăţi bazate pe o economie de piaţă şi pe o concurenţa acerbă în toate domeniile”, au fost cuvintele pe care rectorul Universităţii Europene Drăgan, Persida Cechin-Crista le-a adresat studenţilor odată cu începutul unui nou an universitar.
Alături de studenţi au fost conf. univ. dr. Dumitru Cornean – decanul Facultăţii de Drept, conf. univ. dr. Sorin Blaj – decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, edilul municipiul Lugoj şi deputatul Sorin Stragea, invitaţi care le-au oferit celor prezenţi rând pe rând discursuri elocvente.
Din pacate cei de la Facultatea de Drept va trebui să ne orientăm spre o altă universitate. Se pare că aici nu mai avem nicio șansă, suntem doar 10 studenți și ni s-a spus că nu va putea începe anul de studiu doar cu noi!