Lugojenii nu vor mai putea vedea în acest sezon comedia romantică “Viaţă de cimitir”, spectacol produs de Compania ”Teatru Acum”, care urma să o aducă în mijlocul lugojenilor în data de 2 octombrie pe celebra actriţă Rodica Popescu Bitănescu, deoarece spectacolul va fi amânat pentru sezonul următor, iar biletele returnate la casierii.
În schimbul acestuia, sub acelaşi impresariat, va fi pusă în scenă piesa ”O noapte furtunoasă”, inspirată de opera faimosului scriitor I.L.Caragiale şi din a cărei distribuţie fac parte Florin Suciu, Dana Bontidean, Leo Viziteu, Ramona Atanasoaie, Lucian Rad şi Silviu Rusti, actori ai teatrelor clujene, pregătiţi să surprindă prin suspans, joc actoricesc impecabil şi măiestria transpunerii în artă.
“Este o piesă montată în manieră clasică de tineri şi talentaţi actori din Cluj. Ei ne vor mai vizita cu spectacole de calitate. Reprezintă teatrele Naţional şi Maghiar, cele mai importante din capitala Ardealului. Cu siguranţă publicul lugojean se va reîntâlni cu ei”, ne spune prof. Simona Avram, promotorul Companiei “Teatrul Acum”.
Piesa scrisă de ilustrul român a fost pusă pntru prima oară în scenă în 18 ianuarie 1879, la Teatrul Naţional din Bucureşti, iar lugojenii vor putea să îşi amintească creaţia scriitorului prin nuanţe artistice deosebite, influenţate de interpretarea aparte a actorilor.
Spectacolul va avea loc luni, 19 octombrie, pe scena Casei de Cultură, iar biletele în valoare de 25 de lei – adulţi şi 15 lei – elevi, se găsesc similar celor pentru piesa “Viaţă de cimitir”, la agenţia sălii Casei de Cultură şi Librăria ”Ursu”.