Localităţile Tapia şi Măguri se pregătesc de alegeri pentru desemnarea delegaţilor care să-i reprezinte în relaţia cu Consiliul Local şi Primăria Lugoj.
Localităţile Tapia şi Măguri se pregătesc de alegeri pentru desemnarea delegaţilor care să-i reprezinte în relaţia cu Consiliul Local şi Primăria Lugoj.
La Tapia, acestea vor avea loc la Căminul Cultural, în data de 12 septembrie, de la orele 18, până în prezent cinci candidaţi anunţându-şi intenţia de a ocupa această funcţie.
Cel mai bine plasat pare a fi Alin Cimponeriu, membru de partid al social democraţilor, care este susţinut şi de reprezentanţii la vârf ai administraţiei locale, însă nu sunt excluse şi surprizele.
Bătălie mai aprigă se anunţă în data de 19 septembrie la Măguri, acolo unde şi-au anunţat deocamdată candidatura doar doi localnici – Ionel Ştefan, actualul delegat şi Ioan Ursu, fostul reprezentant al satului.
”La acestea alegeri se poate înscrie orice localnic, obligaţia fiind să aibă domiciliul pe raza satului respectiv. Pentru a se putea înscrie în lupta pentru ocuparea funcţiei de delegat, candidaţii trebuie propuşi de către cineva”, declara Dan Ciucu, secretarul Primăriei şi Consiliului Local Lugoj.