Unul dintre cei mai tehnici și titrați pescari din România este lugojeanul Vasile Nagy, care a obținut o performanță uluitoare, reușind să câștige la cei 72 de ani ai săi, prima medalie de aur din cariera de pescar de competiții ce se întinde pe o durată de aproape cincizeci de ani, timp în care a participat la numeroase campionate naționale, regionale dar și la patru competiții mondiale în care a fost selectat în lotul României.
Născut în Ungaria, copil fiind a venit cu familia în Ardeal, la Ocna Mureș iar din 1975 este ”adoptat” lugojean, după ce s-a angajat la IUPS, an care coincide și cu intrarea sa în rândurile pescarilor sportivi de competiție. Tradiție de familie, “nea Nagy” are pescuitul în sânge, la fel ca bunicul, tata, sora, cumnatul și l-a transmis la rândul lui către Cătălina, fiica sa care printre nenumăratele titluri câștigate la concursuri de pescuit din întreaga lume, în momentul de față îi este “șefă” pe linie ierarhică, fiind președintele Comisiei Centrale de Competiții, legitimări, transferări și clasificări sportive a Federației Române de Pescuit Sportiv și unul dintre puținii antrenori omologați din România, specializați în disciplina pescuit.
Campionatul Național de Pescuit Sportiv Staționar + Feeder organizat pe pista de concurs a F.N.P.S.R din Orăștie, în perioada 26-28 mai 2017 a adus la start cei mai buni șapte concurenți din țară, desemnați de cluburile unde sunt membri, în urma rezultatelor obținute pe parcursul anului. Vasile Nagy a reușit să domine cele două zile de concurs la staționar, iar tactica adoptată i-a adus prețioasa distincție. La tehnica feeder, campion național a ieșit orădeanul Dan Păcală. Deși cantitățile de pește capturat de competitori în urma celor două manșe nu au fost însemnate, diferențierea de locul doi s-a făcut la câteva sute de grame.
“Strategia adoptată de mine a fost una îndelung studiată, după ce mai participasem în urmă cu o lună la un concurs pe aceeași apă și nu am reușit să prind podiumul. Știam că balta are clean, caras, obleți, pietrari și sorete, iar nada mea, recunoscută de mulți colegi din țară dă rezultate excelente la astfel de pești. Am dat inițial pe sorete, apoi am schimbat tactica și am trecut pe obleți văzând că sunt mai mari și punctează mai bine la gramaj. Din cei 15 obleți prinși m-am detașat cu câteva sute de grame față de colegul de pe locul doi, iar în final am reușit să mă distanțez cu o cantitate totală de aproape 1250 grame, capturată în cele două manșe. Este prima medalie de aur pe care o dobândesc într-o viață de pescar, dar, după cum se vede niciodată nu e prea târziu. Contează să fii consecvent și să crezi până la capăt în ceea ce faci. Orice concurs este greu și mai ales când este în joc titlul național, trebuie să fi cu atât mai îndârjit și perseverat. Sunt mândru și de parcursul Cătălinei, care mi-a dat multe satisfacții și acum deține una dintre cele mai importante funcții în F.R.P.S, pe lângă faptul că este campioană naţională în proba de pescuit staţionar și vicecampioană națională în proba de pescuit la copcă”, ne-a relatat Vasile Nagy.
Planurile de viitor ale proaspătului campion al României sunt legate de aceleași îndeletniciri zilnice – magazinul propriu cu articole – evident de pescuit – care “sponsorizează” financiar deplasările celor doi, iar despre rugămintea de a dezvălui rețeta de nadă am primit un răspuns ferm…”am conceput-o acum 20 de ani și e la fel de bună, motiv pentru care o folosesc atât eu, cât și Cătălina, iar câțiva prieteni din țară îi știu de frică la concursuri.
Când nu mai concurez, promit să o dau oricui mi-o cere”!