În Lugoj mai sunt, conform datelor oficiale, doar şase persoane fără adăpost.
Lipsiţi de posibilitatea de a-şi asigura o casă unde să locuiască, aceştia se adăpostesc în câteva spaţii abandonate din spatele fostei fabrici de mătase, de pe strada Timişoarei şi într-o centrală termică dezafectată din cartierul Stadion.
Pentru perioada sezonului rece, Primăria Lugoj a pregătit un spaţiu încălzit, dotat cu 22 de paturi, repartizate în şase camere, într-o fostă clădire administrativă de la spitalul municipal.
În nopţile geroase, persoanele aflate în dificultate se pot caza gratuit în adăpostul comunitar, care este păzit de Poliţia Locală, între orele 20 şi 8.
Persoanele fără adăpost vor primi şi o masă caldă.
După experienţa anilor trecuţi, numărul celor care nu au unde să locuiască este de aşteptat să mai crească cu persoane din alte localităţi aflate în tranzit sau chiar cu persoane din oraş respinse de familiile de care aparţin.
“Poliţia Locală monitorizează permanent aceste cazuri şi avem o evidenţă clară a persoanelor fără adăpost, pe raza Lugojului. Sunt stabilite măsuri clare pentru a nu avea probleme în municipiu”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale.
Din 2011 şi până în prezent numărul persoanelor fără adăpost din Lugoj a scăzut cu 19 cazuri.