Nu se învaţă minte! Patru candidaţi din judeţul Timiş au pierdut examenul de bacalaureat din acest an după ce au fost daţi afară din examenul scris de limba şi literatura română.
Nu se învaţă minte! Patru candidaţi din judeţul Timiş au pierdut examenul de bacalaureat din acest an după ce au fost daţi afară din examenul scris de limba şi literatura română.
Unul dintre cei eliminaţi este din municipiul Lugoj, de la centrul de examen „Valeriu Branişte”. „Este vorba de o elevă care a fost prinsă cu o broşură pe genunchi. Aceasta şi-a recunoscut fapta şi a fost eliminată din examen conform metodologiei. Eleva este de la Grup Şcolar „Aurel Vlaicu” Lugoj”, ne-a declarat preşedintele Comisiei de Bacalaureat de la „Branişte”, Mircea Nicoară.
Cei patru elevi prinşi că au fraudat examenul nu vor mai putea participa la probele de Bacalaureat în urmatoarele două sesiuni.
În Lugoj s-au înscris pentru examenul de bacalaureat 661 de elevi din liceele din municipiu, plus cei de la Buziaş. La proba scrisă de la limba şi literatura română au fost înregistraţi 47 de absenţi.
Toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video. În cele două centre din Lugoj nu au fost înregistrate alte incidente, totul desfăşurându-se conform metodologiei.