Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 3 au celebrat Unirea Principatelor Române într-un mod inedit. Coordonați de prof. Mariana Dejica, școlarii au implementat proiectul educațional ”O carte pentru școala mea”, având drept obiectiv stimularea interesului elevilor pentru lectură, dar și îmbogățirea fondului de carte al școlii.
Joi, 23 ianuarie, copiii au desenat pe asfalt, în fața clădirii școlii, conturul hărții României, invitând lugojenii să doneze câte o carte. În scurt timp, suprafața hărții s-a umplut cu volume diverse: carte școlară, beletristică, poezie sau științe. Demersul lor fost îmbrățișat cu bucurie și de către ceilalți profesori ai școlii, dar și de către părinți.
”Prin acest proiect încercăm să îmbogățim fondul de carte al bibliotecii Școlii Gimnaziale Nr. 3, deoarece cel existent este învechit, iar titlurile aflate aici sunt deja depășite și nu stârnesc interesul elevilor. Se încearcă încurajarea și stimularea elevilor să pătrundă în lumea cărților, prin responsabilizarea acestora în relație cu acest spațiu al cunoașterii – biblioteca”, a declarat prof. Anda Lungu Ursulescu, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 3
Totodată, elevii au promis că proiectul nu se va opri aici, având în plan să continue activitățile de voluntariat pe această temă și în lunile următoare.