Acum câţiva ani primarul comunei Darova, Nicolae Costândana, monta la intrarea în cele trei localităţi aparţinătoare, Darova, Hodoş şi Sacoşu Mare, o poartă de metal care ura bun venit şi drum bun din partea sa celor care intrau sau ieşeau din localităţile respective.
Acum câţiva ani primarul comunei Darova, Nicolae Costândana, monta la intrarea în cele trei localităţi aparţinătoare, Darova, Hodoş şi Sacoşu Mare o poartă de metal care ura bun venit şi drum bun din partea sa celor care intrau sau ieşeau din localităţile respective.
În prezent poarta de intrare mai există doar în două localităţi, deoarece cea de la Sacoşu a fost dărâmată de furtună. Totuşi, la cele actuale constatăm că peste numele primarului, suspendat de prefect, a fost tras un strat de vopsea, lucru care nu s-a făcut fără forme legale, ci cu consimţământul Consiliului Local.
„Acum aproximativ o lună s-a hotărât în consiliu înlăturarea numelui primarului, însă cel care şi-a luat angajamentul să facă lucrarea şi-a cam bătut joc, trăgând doar o linie cu vopsea peste numele lui Costândana”, ne-a declarat viceprimarul Ionel Dandu, cel care deţine acum frâiele comunei.
Aflând că Nicolae Costândana va candida din nou, ne-am întrebat şi ce se va întâmpla cu vopseaua de pe numele său în cazul în care acesta ajunge din nou primar. Consilierii au avut totuşi grijă ca numele primarului să rămână şters definitiv, indiferent care va fi acesta.
Nicolae Costândana, primarul comunei Darova, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă, în urma unui conflict izbucnit într-o şedinţă a consiliului local. Condamnarea a dus automat la suspendarea acestuia din funcţia de primar.