În această toamnă Colegiul Naţional “Coriolan Brediceanu” reia activităţile de parteneriat extern şi continuă proiectele tradiţionale demarate în anii anteriori.
În această toamnă Colegiul Naţional “Coriolan Brediceanu” reia activităţile de parteneriat extern şi continuă proiectele tradiţionale demarate în anii anteriori.
La începutul lunii viitoare, în perioada 01-09 octombrie, un grup format din 19 elevi ai colegiului, însoţiţi de profesoarele Mihaela Bînă şi Ela Iakab, se vor deplasa la Schio, în Italia, pentru activităţi comune cu elevii de la Liceo Classico “Giacomo Zanella”.
În primăvară, Lugojul a fost gazda unui grup similar din Italia şi atunci s-a legat o frumoasă prietenie între elevii italieni şi cei de la Brediceanu. Activităţile desfăşurate au fost variate, plăcute şi folositoare ambelor părţi: Lugojul la pas, Valori bănăţene, competiţia sportivă “Cupa Prieteniei”, excursie Deva-Sebes-Sibiu-Sarmisegetuza.
“Tinerii implicaţi în proiect au luat contact cu istoria, geografia şi civilizaţia din cele două ţări, au început să înveţe o limbă străină care are rădăcini comune, au constatat că nu există diferenţe mari între preocupările lor la această vârstă şi că participarea la acest proiect a deschis un orizont cultural şi social nou pentru fiecare. Aşteptăm vizita brediceniştilor în Italia pentru a consemna activităţile şi impresiile lor despre liceul din Schio”, a declarat Maria Păcurar, directoarea adjunctă a Colegiului Naţional “Coriolan Brediceanu”.